Fotbal liga a III-a

Start în amicalele hunedorenelor: două remize și o înfrângere la limită

vineri: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Corvinul Hunedoara 2 – 2 (1 – 2) Au marcat: Dragu (18), Răsdan (91) – Elton (11), Hergheligiu (35) Corvinul (prima repriză): Lefter (Roman) – Lupușor, Elton, Vlad, Mar – Hergheligiu, Curtean, Bradu, Mitran – Coman, Lupu Corvinul (repriza a doua): Roman (Blaga) – Iacob, Garutti, Pop, Neacșa – […]

Fotbal liga a III-a

Retezatul Hațeg și-a stabilit calendarul amicalelor

Chiar înaintea Anului Nou, Retezatul Hațeg a comunicat programul de pregătire din această iarnă, în vederea reluării campionatului. Clubul a anunțat pe site-ul său că în noul an calendaristic vor fi câteva schimbări atât la nivelul lotului, cu plecări și veniri de jucători, dar și din punct de vedere organizatoric. Amintim că în vară Retezatul […]

„Îmi doream un parcurs ca anul trecut, nu mă așteptam să fim neînvinși” - interviu cu Ștefan Nanu, antrenor principal CSM Deva 3
Fotbal liga a III-a

„Îmi doream un parcurs ca anul trecut, nu mă așteptam să fim neînvinși” – interviu cu Ștefan Nanu, antrenor principal CSM Deva

Colaborarea dintre CS Municipal Deva și Ștefan Nanu este una benefică ambelor părți. Nanu este de trei ani și jumătate antrenorul Devei și rezultatele sunt evident pe o pantă ascendentă. Asta în ciuda faptului că de trei ani încoace echipa a jucat meciurile de pe teren propriu oriunde – primul an la Simeria, ultimii doi […]

Fotbal liga a III-a

Victorii la scor Jiul și Corvinul, trei puncte mari pentru Retezatul, eșec drastic Aurul

sâmbătă, 26 noiembrie Voința Lupac – Retezatul Hațeg 1 – 2 (1 – 1) Au marcat: Jinga (26 penalty) – Lupulescu (35 penalty), Pau (67) Retezatul (antrenor Dan Bona): Tonca – Bănățeanu, Prodea, Țuligă, Lupulescu – Pițigoi, Buzducea – Pau, Gavriluți, Mazilu – Ov. Popesc. Au mai jucat Chelariu, R. Popa, Prem Aurul Brad – […]