Echitatia – eleganța, performanța și pasiunea pentru cai

În aceste zile, la Deva are loc un interesant concurs de Working Equitation, la care participă peste 40 de cai de la mai multe cluburi din țară. Am stat de vorbă cu doamna Roxana Hădărean, antrenor de echitație și sportiv, care ne-a spus lucruri interesante despre această competiție și despre pasiunea pentru cai.
Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest concurs de la Deva?
Roxana Hădărean: Aici este un loc foarte frumos, în care se pune foarte bine în valoare eleganța cailor.
Reporter: Ce presupune întreținerea unui cal de competiție, ca și costuri și ca timp efectiv?
Roxana Hădărean: Ziua noastră începe la 6 dimineața. Ne trezim, mergem la cai, iar seara, la ora 9, nu ne culcăm până nu mergem din nou la cai să îi îngrijim. Ca și costuri, un cal de competiție costă de la 600 de euro și poate trece de 1.000 de euro pe lună. Caii aceștia sunt sportivi, au nevoie de suplimente alimentare speciale, echipamente speciale și de un stil de viață aparte.
Reporter: Cât valorează cel mai scump cal care este prezent la Deva în cadrul acestei competiții?
Roxana Hădărean: De la 10.000 până la 500.000 de euro. Sunt cai care participă la concursuri în mai multe probe. Dacă fotbalul este sportul rege, echitația este sportul regilor.
Reporter: Cui se pot adresa cei care doresc să facă echitație?
Roxana Hădărean: În țară sunt multe cluburi afiliate la Federația Ecvestră Română și e bine ca doritorii să se adreseze instructorilor acreditați de Federația Ecvestră Română. Un asemenea instructor știe cum să crească și să pregătească atât calul, cât și sportivul. Sunt multe elemente care trebuie luate în considerare pentru ca tot procesul să fie o reușită.
Reporter: Câteva cuvinte despre cariera dumneavoastră de sportiv.
Roxana Hădărean: Particip la concursuri de echitație de peste 30 de ani. Vă spun cele mai recente rezultate ale mele ca sportiv: anul trecut am devenit campioană națională la dresaj seniori și am ocupat locul trei la Balcaniadă. Anul acesta am câștigat Cupa României și îmi doresc ca, împreună cu sportivii mei, să particip la Balcaniadă.
Reporter: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc succes în continuare!
Roxana Hădărean: Vă mulțumesc și eu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page