CSM Deva – CSM Lugoj 1-1

În cel de-al doilea meci de pregătire înaintea startului noului sezon al Ligii a III-a, CSM Deva a terminat la egalitate, scor 1-1, cu CSM Lugoj, formație din Liga a IV-a Timiș. Partida s-a disputat pe Stadionul Cetate din Deva.
Antrenorii echipei devene au folosit, atât în prima repriză, cât și în partea secundă, mai mulți fotbaliști aflați în probe, însă pe teren s-au regăsit și o mare parte dintre jucătorii care au evoluat pentru CSM Deva în sezonul trecut.
Prima repriză a aparținut în mare măsură oaspeților, care au arătat mai multă prospețime și determinare. Gazdele au ajuns destul de rar în apropierea porții adverse, iar jocul a fost unul echilibrat, cu multe dueluri și angajament din partea ambelor formații. Temperatura ridicată și-a pus amprenta asupra ritmului partidei, iar Lugojul a intrat în avantaj la pauză după ce a deschis scorul.
După pauză, CSM Deva a schimbat aproape întreaga garnitură și a avut o evoluție mai bună. Echipa a combinat mai eficient, a urcat mai des în atac și a fost mai pragmatică. Egalarea a venit prin Denis Negrilă, care a finalizat o pasă foarte bună oferită de Roland Kelemen, stabilind scorul final, 1-1.
La CSM Deva se caută în continuare cele mai bune soluții pentru creșterea nivelului de joc si adaptarea sa la cerintele ligii a treia. Mai este aproape o lună până la startul campionatului, iar echipa se pregătește intens, accentul fiind pus pe omogenizarea lotului și integrarea jucătorilor aflați în probe.
La finalul partidei, Ciprian Luca, antrenorul care a promovat CSM Deva în Liga a III-a, s-a declarat mulțumit de implicarea fotbaliștilor aflați în teste. Tehnicianul consideră că aceștia se descurcă bine, însă mai este de lucru la capitolul omogenitate. Totodată, și-a exprimat încrederea că jocul echipei va progresa în perioada următoare, subliniind că lotul dispune de fotbaliști cu un potențial foarte bun.
Următorul meci de verificare al CSM Deva va avea loc miercuri, 5 august, când devenii vor întâlni, in deplasare, formația de Liga a III-a Progresul Pecica, din județul Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page