Etapa a 4-a din sezonul regulat al Campionatului național de fotbal tenis s-a desfășurat la la Lupeni.
Formația CSM Deva a reușit o nouă performanță câștigând toate meciurile disputate la toate probele din program adică la simplu/dublu/triplu cu echipele ASE Bucuresti, N-V Cluj Napoca, Comexim Lupeni, CSM Alexandria si Tengo Salonta.
Conform programului acestei competiții , devenii mai au de disputat o singură etapa din sezonul regulat si se află acum pe locul 1 acum la diferenta de 6 puncte față de locul 2 ocupat de Tengo Salonta.
La finalul sezonului regulat se vor mai desfășura alte două etape din play-off, unde se vor califica primele 5 echipe clasate în sezonul regulat. Echipa celor de la CSM Deva este favorită la câștigarea campionatului.
De asemenea devenii sunt pe primul loc la fiecare proba în parte, pe lângă clasamentul general
iar în perioada 2-5 iulie 2026, urmeaza să se desfîșoare la Constanta meciurile din Cupa Romaniei, unde jucătorii clubului devean , pregătiti de Corneliu Apostol și-au impus ca și obiectiv să câștige trofeul Cupa Romaniei pe echipe, cât si Cupa Open triplu.
Ultima informație este foarte importantă deoarece a venit si convocatorul jucătorilor la lotul national. Andrei Hatiegan si Norbert Varo sunt convocati la seniori, iar Gabriel Purice este convocat la lotul național U21, toți pentru cantonamentul de pregatire a echipei nationale în vederea participării la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis din luna octombrie a acestui an.
