CSM Deva – CSM Mihai Viteazu Vulcan 9 – 0 (4 -0 )
CSM Deva a început sezonul de Liga a IV-a cu un succes clar, 9–0 pe teren propriu, într-un meci controlat de la un capăt la altul. Echipa pregătită de Ciprian Luca a arătat siguranță în joc, intensitate și multe reușite spectaculoase.
Scorul a fost deschis încă din minutul 1 de Tecsi, care a mai semnat inca doua reusite pana la finalul primei reprize. Juncan a înscris și el, iar la pauză tabela arăta 4–0. Oaspeții au avut un singur șut pe poartă, în minutul 22, fără emoții pentru portarul Rat. Adversara formatiei din Deva, CSM Mihai Viteazu Vulcan, nu a contat in ofensiva.
În partea a doua, Petresc a făcut 5–0 (46), apoi Silviu Mureșan și Vișan au punctat de câte două ori. Reușita spectaculoasă a lui Vișan, din foarfecă, poate fi considerata ca fiind golul etapei. Devenii au mai lovit și de două ori bara, prin Mureșan și Herci.
Formula de start
Rat – Petresc, Ciucurescu, Juncan, Varro, Circov, Marinca, Leaha, Vișan, Tecsi, Herci.
Au mai jucat: Mureșan, Negrilă, Buzducea, Kelemen, Bacrău.
Declarația antrenorului Ciprian Luca
„Am făcut un meci bun, sunt mulțumit de evoluția elevilor mei. Au fost momente în care am lăsat-o mai moale, dar sunt convins că putem juca mult mai bine decât azi.”

