CSM Deva – Juniorii deveni, joaca cu elitele fotbalului romanesc!

Duminică, 3 august la Stadionul Cetate din Deva,  s-a desfășurat un puternic turneu de pregătire pentru juniori unde au participat Academia CFR CLuj Napoca, Academia Politehnica Timișoara și CSM Deva. Au fost jocuri de un nivel tehnico-tactic superior, CFR Cluj și Poli Timișoara fiind printre cele mai puternice echipe din România la nivel de copii și juniori. CSM Deva a rulat la acest turneu grupele de copii U17 (antrenor Vișan Constantin), U16 (antrenor Marius Sîrbu), U15 (antrenor Saraol Alin), U14 (antrenor Marius Ghera). Declarație Marius Sîrbu (coordonatorul Centrului de Copii și Juniori de la CSM Deva): „În această vară s-a făcut un pas foarte important, am reușit să ne reafiliem la competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, înscriindu-ne cu 8 grupe în competițiile naționale de juniori, unde vom juca meciuri cu cele mai bune echipe din România precum UTA Arad, CFR Cluj, U Cluj ș.a. Actiuni ca cea desfasurata duminica 3 august la Deva,  poziționează CSM Deva pe harta principală a fotbalului românesc. În prezent suntem în plin proces de evoluție, de trecere la un nivel performanțial superior, reușitele și rezultatele la copii și juniori se obțin în timp, printr-o muncă continuă cu o strategie corectă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page