sâmbătă, 15 martie, ora 15
Minerul Lupeni – CSC Peciu Nou
Nu mai este nevoie să insistăm asupra importanței acestei partide, una care vrând-nevrând va da măsura după care va fi judecat întregul sezon competițional al Minerului. Nu mai e cale de mijloc, la final ajungi sub scut sau pe scut: câștigi – mergi în play-off, nu o faci – rămâi să joci în play-out.
În runda trecută Minerul a fost condusă în două rânduri la Cermei, revenind de fiecare dată grație golurilor lui Creciunesc și Ciucurescu. Sigur, o victorie ar fi propulsat echipa din Vale chiar pe primul loc (!) în serie – având avantajul meciurilor directe cu Poli – și i-ar fi oferit inclusiv varianta unui egal în disputa cu Peciu, dar acum nu are nici un rost să insistăm pe ce „ ar fi putut fi”. Reamintim echipa care a evoluat în acel 2 – 2 cu Gloria:
Boison (56 Drîngă) – N. Toma, Vlad (56 Ciucurescu), Dulap, Doboș (62 Trancă) – Petea (85 Prem), Creciunesc, Bedea, June – Baidoo (85 Eshun), Al. Popescu
Oaspeții Lupeniului „au comis-o” rău vinerea trecută, suferind un eșec greu de imaginat pe teren propriu, 2 – 3 cu Timișul Șag, echipă aflată pe loc retrogradabil înaintea etapei. Trupa lui Velcea și Frușa a condus în două rânduri, goluri Enciu (min. 5) și Denis Bud (41, din penalty), ba a mai avut și om în plus încă din prima repriză, Ivanovici fiind eliminat la faza de 11 metri. Mediop a egalat de fiecare dată (21 din penalty și 55), iar Chiorean a dat lovitura de grație în al doilea minut de prelungiri. Pentru Peciu au jucat:
Traia – D. Filip (75 Mura), Hecsko, Mureșan, Ureche (65 Zaharia) – Ciubotariu, Martinov – D. Bud, Făndel, Macovei (63 Jorz) – Enciu
De la Lupeni vor absenta la acest meci accidentații Abraham, Mazilu și Androne. La Peciu sunt probleme cu legitimarea lui Vaștag, dar va reintra Mera, suspendat etapa trecută.
Întrebarea care se pune este dacă Minerul poate învinge Peciu. Judecând după forma de moment, adică rezultatele din 2025, balanța înclină clar de partea gazdelor: 2 – 1 cu Lotus și 2 – 2 la Cermei înseamnă patru puncte, față de 0 – 2 la Ghiroda și 2 – 3 cu Șag, adică zero. Nici avantajul terenului propriu nu este deloc o vorbă goală, aportul formidabilei galerii lupenene făcându-se simțit inclusiv la partidele din deplasare, ce să mai vorbim de cele de acasă. În concluzie, se poate, fără discuție. Rămâne doar ca acest „calcul al hârtiei” să fie confirmat și pe teren și mai ales la final, pe tabela de scor.
etapa 18 (ultima din sezonul regulat):
vineri, 14 martie
Avântul Periam – Lotus Băile Felix
sâmbătă, 15 martie
Progresul Pecica – Gloria LT Cermei
Minerul Lupeni – CSC Peciu Nou
Timișul Șag – Politehnica Timișoara
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Viitorul Arad
Clasament Liga 3 seria 9
1 Poli 17 9 4 4 30 – 12 31
2 Peciu 17 9 3 5 39 – 17 30
3 Ghiroda 17 9 3 5 28 – 24 30
4 Pecica 17 9 3 5 20 – 19 30
5 Minerul 17 7 8 2 24 – 15 29
6 Lotus 17 7 1 9 14 – 15 22
7 Viitorul 17 5 4 8 13 – 22 19
8 Șag 17 6 1 10 18 – 28 19
9 Cermei 17 5 3 9 19 – 29 18
10 Periam 17 2 4 11 14 – 38 10