Partida disputată pe Stadionul Minerul din Lupeni a adus în tribune circa 2000 de suporteri veniți să susțină echipa locală în tentativa de a câștiga cele trei puncte puse în joc, în fața unui adversar fără pretenții dar ambițios.
De altfel formația din județul Bihor a reușit un joc bun ținând în sah echipa din Lupeni și chiar ar fi putut reuși surpriza etapei dacă nu ar fi fost minutele de prelungiri ale jocului, dictate corect de arbitrul de centru , Mircea Ardelean din Arad.
La puține minute după debutul partidei, jucătorii de la Lotus Băile Felix au deschis scorul prin Tamaș după o acțiune către poarta apărată de către Boison și la care apărarea minerilor a gafat nepermis. După gol am asistat la o înverșunare a gazdelor care au încercat toate variantele de a străpunge defensiva celor de la Băile Felix, dar manevrele elevilor lui Dan Voicu nu au reușit până către finalul partidei, când au reușit să înscrie două goluri în circa 10 minute. Să nu uităm bara din prima parte a jocului dar și amoțiile la intervențoi foarte bună a goalkiperului din Lupeni care si-a salvat echipa de un gol , scoțînd mingea de la vinclul porții sale.
Cum spuneam, gazdele au întors rezultatul pe finalul partiei, prin două goluri înscrise de către Alexandru Popescu. Primul în min. 83 când a șutat sec de la 10 m fără speranțe pentru portarul Raul Cosma . Golul victoriei a venit în cel de al doilea minut de prelungiri, același Alexandru Popescu fiind cel care a înscris magistral dintr-o lovitură liberă executată de la 22 de metri, pe lângă zid, lângă bara din dreapta a porții apărate de Raul Cosma.
Cu această victorie , muncită dar spectaculoasă, Minerul Lupeni se menține pe locul cinci în clasamentul seriei a noua având 28 de puncte, la doar trei în urma liderului, CSC Peciul Nou.
Minerul Lupeni au evoluat în formula : Boison – Toma, Vlad, D.Creciunesc, Doboș, June (min.55 Eshuni), Marinca, Petea, Trancă (min.55 Ad. Bedea), Al. Popescu, Baidoo.
Partida a fost arbitrată de Mircea Ardelean (Arad) – Gheorghiță Bălan (Pitești), Mihai Ionescu (Bradu), rezervă fiind Leopold Herczeg (Băcia- Hunedoara), iar delegați FR Fotbal au fost Raluca Elena Șerban (București) pentru joc și Cătălin Botaș (Timișoara) pentru arbitrii.
În următoarea etapă,sâmbătă 8 Martie cu începere de la orele 15.00, Minerul Lupeni va evolua în deplasare pe terenul celor de la CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, echipă aflată pe locul opt în clasamentul seriei.