Atletul Dorin Rusu  campion național de cros 1
Atletism

Atletul Dorin Rusu  campion național de cros

            Campionatele Naționale de cros  au fost organizate la finalul săptămânii trecute de către federația de specialitate  pe un traseu special ales de către organizatori în Stațiunea la Băile Felix  de lîngă Oradea.

             Au participat  circa 150 de sportivi  înscroși la diferitele categorii de vârstă prevăzute în regulamentul competiției.

             Remarcăm evoluția foarte bună a atletului Dorin Andrei  Rusu , legitimat la secția din cadrul CSM Deva,pregătit de prof. Cornelia Juratoni, care a câștigat  proba   seniorilor  cu un timp foarte bun.  timpul 31:24.43.El a câștigat medalia de aur și titlul  de campion național la ediția din acest an a competiției de cros.

            Urmare a acestui rezultat este posibil ca atletulk clubului din deva  să obțină  și dreptul de participare la întrecerile balcanice și europene de cros care se vor desfășura în perioada următaore. Dacă el va fi nominalizat de către Federația Română de Atletism  ca să participe la  aceste competiții , va fi nevoie ca să se găsescă de către CSM Deva fondurile necesare pentru ca atletul devean să fie prezent la convocările federației.

Avatar photo
Nicolae Gavrea
Jurnalist sportiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *