Fotbal liga a III-a

Jiul obține prima victorie, cu multe indisponibilități și în inferioritate numerică

Liga 3 seria 8, etapa 8, vineri, 18 octombrie

Aro Muscelul Câmpulung Muscel – Jiul Petroșani 0 – 1 (0 – 0)

A marcat: Sajin (69)

Jiul (antrenor Gabriel Radu): Mureșan – Geană, Petruț (eliminat 58), Giurică, Hondorocu – Jinga (61 Dunca), R. Sandu, Sajin – Stoenică (70 Moraru), Gogescu, Covaci (79 Rotea)

Jiul s-a prezentat la Dragoslavele cu absențe majore din compartimentul ofensiv: June încă nerestabilit după accidentare, Toma cu entorsă, Buțurcă având o măsea umflată. În aceste condiții nu e de mirare că Gabriel Radu a făcut cinci schimbări în unsprezecele de start față de meciul din etapa precedentă, Mureșan, Jinga, Gogescu, Stoenică și Covaci luându-le locul lui Turiță, Iftimie, Toma, Moraru și Buțurcă. De notat prezența în atac a juniorilor Gogescu (17 ani) și Stoenică (19 ani) – asta nu că Toma sau Buțurcă ar fi mult mai bătrâni.

Cei de la Aro Muscelul erau și ei fără victorie în campionat până la ora partidei și sperau la primul succes, obligați și de faptul că ocupau ultimul loc în clasament. „Avantajul” terenului propriu s-a dovedit însă o dată în plus unul pur teoretic. Începutul de meci a fost unul fără faze deosebite de poartă, petroșănenii neutralizând fără probleme atacurile poziționale ale gazdelor, neavând de absorbit cine știe ce presiune. Prima ocazie a apărut abia în min. 25, când Jenaru a trimis pe lângă poartă o minge centrată de pe partea dreaptă. Replica Jiului a venit prompt, când Stoenică a trimis din careu puțin peste transversală (min. 28). Peste numai un minut Sajin l-a găsit cu o pasă excelentă pe Covaci în careul advers, dar preluarea acestuia a fost prea largă și piteștenii au scăpat de gol. Hondorocu l-a încercat cu un șut bun de la distanță pe Cîrstea, portarul gazdelor respingând cu dificultate în corner (min. 38). Sajin a mai găsit o pasă luminoasă pentru Geană, urcat în atac în stilul caracteristic, dar șutul acestuia a fost mai puțin reușit, cu toate că mingea a trecut aproape de bară (min. 44). În ultimul minut dinaintea pauzei Giuroiu a deviat balonul cu capul puțin pe lângă bară, la una din rarele erori din defensiva oaspeților.

La reluare a urmat iarăși o perioadă de joc fără faze de poartă. Am remarcat doar o acțiune frumos construită pe stânga de Covaci și Hondorocu, finalizată cu un șut de la 18 metri peste poartă al lui Gogescu (min. 56). Din păcate a venit eliminarea lui Petruț pentru două cartonașe galbene încasate în decurs de numai trei minute (55 și 58), ultimul pentru o intrare dură și complet inutilă la mijlocul terenului. Gabriel Radu a fost nevoit să introducă un fundaș central, Dunca, cel „sacrificat” fiind Jinga, iar în zece oameni echipa a trecut într-un sistem 4 – 4 – 1, cu atacanții din flancuri coborând mult să ajute mijlocul. Mureșan a fost nevoit să iasă din ce în ce mai des din poartă la mingile trimise lung și la centrările în careu, dar intervențiile sale au fost sigure. Mai mult, Jiul a dat lovitura în min. 69, când SAJIN a speculat la maxim o neînțelegere între Balgiu și Giuroiu, a subtilizat balonul, a scăpat singur și l-a executat pe Cîrstea cu un șut din marginea careului mare. Ultimul sfert de oră a adus un asalt al celor de la Aro, aflați în căutarea egalării pe principiul „toate mingile aruncate în față”. Cei care au fost mai aproape de a marca au fost însă tot petroșănenii, prin Remus Sandu – șut de la 25 de metri peste poartă (min. 86) – și mai ales Gogescu – minge recuperată din piciorul lui Balgiu și șut de la 12 metri respins greu de portar în corner (min. 87). Ultima zvâcnire a gazdelor a fost anulată de Mureșan, care a boxat bine balonul din fața lui Maeda (90).

Concluzionând, a fost o victorie meritată, obținută în primul rând printr-un joc defensiv mult mai exact decât în partidele precedente, o mai bună organizare tactică și lipsa greșelilor individuale care au dus la pierderea atâtor puncte în acest sezon. Datorită acestor trei puncte Jiul rămâne pe locul 8, la un ecart rezonabil față de grupul echipelor de pe locurile 3 – 6, plus că are ocazia să mai urce o poziție sâmbăta viitoare, când întâlnește Gilortul (locul 7, cu două puncte în față) pe „Petre Libardi”.

rezultate etapa 8

vineri, 18 octombrie

Aro Muscelul Câmpulung – Jiul Petroșani 0 – 1

Gilortul Târgu Cărbunești – Unirea Bascov 1 – 2

SCM Râmnicu Vâlcea – Sparta Râmnicu Vâlcea 1 – 1

Speed Academy Pitești – ACSO Filiași 2 – 1

Viitorul Dăești – Vulturii Fărcășești 3 – 2

Clasament Liga 3 seria 8

1 SCM Vâlcea    8       6       2       0       14 – 2        20

2 Filiași               8       4       3       1       10 – 6        15

3 Speed               8       3       3       2       12 – 11      12

4 Vulturii            8       3       3       2       9 – 8           12

5 Dăești               8       3       3       2       13 – 16      12

6 Bascov             8       3       2       3       13 – 10      11

7 Gilortul            8       3       0       5       8 – 9           9

8 Jiul                   8       1       4       3       8 – 13        7

9 Sparta               8       0       5       3       11 – 18      5

10 Muscelul        8       0       3       5       7 – 12        3

program etapa 9

vineri, 25 octombrie

Vulturii Fărcășești – Aro Muscelul Câmpulung

ACSO Filiași – Viitorul Dăești

Sparta Râmnicu Vâlcea – Speed Academy Pitești

Unirea Bascov – SCM Râmnicu Vâlcea

sâmbătă, 26 octombrie

Jiul Petroșani – Gilortul Târgu Cărbunești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *