Si-a gestionat rational toate idealurile izvorate din propriul univers, si-a calculat matematic absolut toti pasii, inclusiv pe cei care i-a facut cand a fugit din tara, dar si pe cei din ring, devenind legenda. Jos palaria!
S-au batut Steaua si Dinamo pentru el, l-au avut amandoua, dar nu l-au putut tine foarte mult, a simtit el ceva, si a fugit spre…titlul mondial! Campion și la…premoniții!
Rep: Inainte de finala din 1997, pe care ati disputat-o la Hamburg, in urma careia ati devenit campion mondial la profesionisti, la ce club ati legimitat?
Mihai Leu: Am fost la Constructorul Hunedoara prima data, apoi s-a deschis o sectie de box – Metalul Hunedoara, si au fost doi antrenori care si-au dorit foarte mult sa boxez pentru Metalul, Alexandru Pescar si Tapos Ioan. Pe vremea aceea, cluburile din Bucuresti, Dinamo si Steaua, luau boxerii talentati care erau in tara. Am ajuns la Dinamo prima data, dupa aceea intrasem la facultate si a trebuit sa fac armata. Dinamo nu avea stagiu militar cu termen redus, si pana la urma am ajuns la Steaua Bucuresti, si in perioada aia am fugit din tara. Am ajuns in Germania, acolo lucrurile au luat o alta intorsatura, am boxat pentru Bayern Leverkusen, am fost cooptat in lotul Germaniei. Am fost si campionul Germaniei, ramanand in acea tara pana dupa revolutie.
Priveste viata ca pe o cursa de raliuri, si tot timpul castiga! Discuta elegant, deschis si elevat, stie sa faca pasi in spate atunci cand simte ca e cazul, exact ca in ring. Lasa garda jos, face si eschive, nu pot sa spun ca el le-a inventat, dar cu siguranta le-a imbunatatit, te baga si la colt, am patit-o cu Mihai, mi-a zis ca in viata nu e imposibil, am re-revizuit dictionarul, am re-regasit cuvantul, dar pentru el nu e!
Rep: Data de 22 februarie 1997, ramane un punct important pe harta sportului romanesc, atunci ati jucat finala si ati castigat titlu de campion mondial. . In 22 februarie se sarbatoreste si ziua mondiala a gandirii.
Ati sperat inainte de acea finala, ca veti lua titlu mondial si ca veti fi primul boxer roman, care devine campion mondial la box profesionist?
M.L.: Intotdeauna am avut foarte mare incredere in mine si m-am pregatit foarte bine pentru orice meci.
Ma urcam tot timpul in ring cu gandul ca voi castiga. Binenteles ca este foarte dificil si niciodata nu trebuie sa iti subestimezi adversarul, oricat de increzator ai fi si de bine pregatit, nu este bine sa te vezi deja castigator, trebuie sa iei totul pas cu pas. Am crezut in mine, dar am asteptat sa treaca fiecare repriza, fiecare moment, ca sa ma vad de fapt, castigatorul acelui meci.
Rep: In finala din 1997, de la Hamburg, care a fost cel mai greu adversar al dumneavoastra, durerile provocate de accidentare, sau insusi Santiago Samaniego?
M.L.: Au fost mai multi adversari grei. Eu sunt un om normal, un copil normal care a plecat din Hunedoara, si cateodata ma gandeam ca am ajuns sa boxez pentru titlul mondial si presiunea este foarte mare in acele momente, trebuie intotdeauna sa ai grija sa gestionezi lucrurile foarte atent. Nu trebuie sa lasi lucrurile sa te copleasca prea tare, fiindca daca emotiile devin prea puternice, poate fi o apasare pentru tine sis a nu mai poti gestiona bine momentele acelea si practic sa nu mai fi tu la acelasi nivel la care ai fi putut fi. Nu e bine nici sa nu ai deloc emotii, fiindca atunci inseamna ca nu tratezi meciul cu destula seriozitate, e bine sa existe un echilibru.
Rep: Dupa castigarea titlului mondial, cum v-ati simtit, v-au sunat prietenii, cunostintele?
M.L.: Da, este ceva incredibil, primul telefon pe care l-am primit din Romania, a fost de la Domnul Doru Gaita, care era directorul combinatului siderugic de la Hunedoara, eram intr-o relatie foarte buna cu dansul, si a fost practice primul telefon pe care l-am primit din Romania, dup ace mi-am deschis telefonul.
