Minerul Lupeni și-a demonstrat convingător superioritatea în grupa sa din faza regională a Cupei României. După 4 – 0 miercuri cu Jiul Rovinari a urmat sâmbătă o altă victorie clară, 4 – 2 în deplasarea cu Viitorul Severin, campioana județeană și câștigătoarea Cupei din Mehedinți. Până la urmă cel mai dificil adversar al ambelor echipe a fost canicula, meciul având nevoie de patru pauze de hidratare.
Partida de la Severin a adus o schimbare față de garnitura aliniată în urmă cu trei zile, căpitanul Ciocîrlan fiind înlocuit de Prem în formula de start. În consecință Arcuși a făcut pereche cu Matei în centrul apărării, iar Mazilu a coborât fundaș dreapta. Instalați de la bun început în terenul advers cu arme și bagaje, lupenenii nu au întârziat să își creeze ocazii de gol. Bănceanu l-a testat pe portarul advers (min. 11), Mândreci a prins un șut formidabil de la aproape 30 metri, parat de portar cu un reflex pe măsură (17), Prem nu a reușit să finalizeze cum trebuie o acțiune prelungită de atac (25), lovitura liberă executată bine de Matei a fost respinsă în corner (30), iar șuturile lui Mândreci și Prem s-au oprit în blocajul eroic al apărătorilor adverși (36).
Golul – inevitabil după desfășurarea ostilităților – a venit la o incursiune pe stânga a lui Baidoo și o centrare în careul mic pentru Eshun, care și-a început recitalul de marcator la foc automat. Singura șansă a gazdelor a apărut abia în prelungirile reprizei, cu o minge trimisă puțin pe lângă poartă după un corner.
Mehedințenii au surprins în debutul părții secunde cu o tresărire de orgoliu, răsplătită cu egalarea (min. 47). A mai fost o intervenție bună a lui Raț (49) și un gol al gazdelor din ofsaid, nevalidat (63). De partea cealaltă pătrunderea lui Prem a fost stopată de portarul advers (51), iar Mândreci, găsit bine de Baidoo, a încercat să trimită la vinclu din unghi (54). Minerul a trecut din nou la conducere pe tabelă după ce Baidoo a fost oprit prin fault în careu și Matei a transformat penaltyul. Surprinzător, severinenii au revenit din nou și au egalat la o lovitură liberă trimisă în fața porții și o reluare din apropiere (min. 68).
Chiar și o remiză ar fi oferit Lupeniului prima șansă de calificare în finală (pentru că era mult prea greu de crezut că Viitorul ar fi putut învinge în deplasarea de la Rovinari, din ultima etapă, la o diferență de patru goluri sau mai mare), însă tot mai bine e să nu stai deloc la mâna altuia. De aceeași părere au fost și băieții lui Dan Voicu, care au reluat atacurile și, la capătul unei faze colective frumos construită, Eshun a înscris din careu. Ultimele dubii care mai puteau exista în privința deznodământului au fost risipite de pasa excelentă în adâncime a lui Baidoo pentru un hat-trick al același Eshun.
Minerul joacă finala regională sâmbătă la Lupeni, cu Păulișana Păuliș. Arădenii și-au câștigat și ei grupa înaintea ultimei etape, după victoriile cu Gloria Moșnița Nouă și Magica Balta Caransebeș.
Cupa României 2024-2025 faza regională (Regiunea 4)
sâmbătă, 13 iulie:
Viitorul Severin – Minerul Lupeni 2 – 4 (0 – 1)
Au marcat pentru Lupeni: Eshun (38, 78, 89), Matei (66 penalty)
Minerul (antrenor Dan Voicu): Raț – Mazilu, Arcuși, Matei, Doboș – Prem (80 Roșian), Bănceanu (90 Harangozo), D. Creciunesc, Mândreci (76 Iepure) – Eshun, Baidoo
3 – 4 la lovituri de departajare; pentru Lupeni au marcat Matei, Harangozo, Mazilu, Creciunesc (a ratat Roșian), iar Raț a apărat două lovituri ale adversarilor
miercuri, 10 iulie:
Păulișana Păuliș (Arad) – Gloria Moșnița Nouă (Timiș) 2 – 0
Minerul Lupeni (Hunedoara) – Jiul Rovinari (Gorj) 4 – 0
sâmbătă, 13 iulie:
Magica Balta Caransebeș (Caraș) – Păulișana Păuliș (Arad) 1 – 3
Viitorul Severin (Mehedinți) – Minerul Lupeni (Hunedoara) 2 – 4
miercuri, 17 iulie (rezultatele nu mai contează, finalistele se cunosc deja):
Gloria Moșnița Nouă (Timiș) – Magica Balta Caransebeș (Caraș)
Jiul Rovinari (Gorj) – Viitorul Severin (Mehedinți)
sâmbătă, 20 iulie, finala:
Minerul Lupeni (Hunedoara) – Păulișana Păuliș (Arad)