Deja numărăm în ore timpul rămas până la debutul Corvinului în Europa League, contra lui Paksi. Ca să umplem cât de cât această așteptare, haideți să vedem istoria (scurtă, din păcate) a participărilor formațiilor din județul nostru în competițiile europene.
Drumul a fost deschis de Jiul Petroșani, la ediția 1974-75 din Cupa Cupelor. A fost atunci un 0 – 3 în tur și 2 – 0 în retur – goluri Rozsnyai și Tonca – cu scoțienii de la Dundee United, dublă manșă soldată cu eliminarea echipei antrenată de legendarul Titus Ozon, din care făceau parte printre alții Mulțescu, Libardi și Stoichiță.
Tot Jiul, cu Nicolae Oaidă antrenor, a mai jucat în Cupa Balcanică 1977-78, când a eliminat Slavia Sofia (0 – 2 și 3 – 0), pierzând finala cu NK Rijeka (1 – 0 și 1 – 4) – nimeni alta decât adversara de acum a Corvinului în caz că va trece în turul următor din Europa League.
A venit rândul Corvinului, la ediția 1982-83 a Cupei UEFA. Cu Remus Vlad pe banca tehnică (Mircea Lucescu era deja la Naționala României), hunedorenii au trecut în primul tur de austriecii de la Grazer AK și s-au oprit în turul secund, eliminați de iugoslavii de la FK Sarajevo. Merită amintite nu doar scorurile și marcatorii, ci și numele tuturor celor care au evoluat în acele meciuri – cu mențiunea că am trecut și numerele de pe tricouri, fiind o vreme când titularii intrau pe teren cu numere de la 1 la 11 corespunzând posturilor pe care jucau, nu fanteziste și impersonale.
Grazer AK – Corvinul 1 – 1 (0 – 1)
Au marcat: Schwicker (min. 53) – Gabor (min. 15)
Corvinul (antrenor Remus Vlad): 1. Ioniță – 2. Rednic, 6. Andone, 5. Dubinciuc, 3. Bogdan – 10. Petcu, 4. Oncu, 11. Nicșa, 8. Klein (cpt) – 7. Gabor (15. Vrînceanu min. 89), 9. Dumitrache (14. Bucur min. 88)
Corvinul – Grazer AK 3 – 0 (0 – 0)
Au marcat: Andone (min. 52 penalty), Klein (min. 63), Dumitrache (min. 84)
Corvinul (antrenor Remus Vlad): 1. Ioniță – 2. Rednic, 4. Oncu, 5. Dubinciuc, 3. Bogdan – 10. Petcu, 6. Andone, 11. Nicșa (14. Gălan min. 70), 8. Klein (cpt) (12. Mateuț min. 82) – 7. Gabor, 9. Dumitrache
Corvinul – FK Sarajevo 4 – 4 (3 – 2)
Au marcat: Dumitrache (min. 37), Andone (min. 41), Petcu (min. 44), Mateuț (min. 62) – Hadzialagic (min. 7), Likic (min. 17, 85), Pasic (min. 80)
Corvinul (antrenor Remus Vlad): 1. Ioniță – 2. Rednic, 4. Oncu, 5. Dubinciuc, 3. Bogdan – 10. Petcu, 8. Mateuț (13. Bucur min. 86), 6. Andone, 11. Nicșa (cpt) (14. Klein min. 67) – 7. Gabor, 9. Dumitrache
FK Sarajevo – Corvinul 4 – 0 (1 – 0)
Au marcat: Musemic (min. 33), Jozic (min. 60), Susic (min. 69), Pasic (min. 78)
Corvinul (antrenor Remus Vlad): 1. Ioniță – 2. Rednic, 4. Oncu, 5. Dubinciuc, 3. Bogdan – 10. Petcu, 6. Andone, 11. Mateuț, 8. Klein (cpt) (13. Gălan min. 80) – 7. Gabor (eliminat min. 58), 9. Dumitrache (eliminat min. 82)
Nu încheiem fără a aminti și participarea Corvinului în Cupa Balcanică 1987-88. Hunedorenii au câștigat grupa cu albanezii de la Dinamo Tirana (2 – 0 acasă, 1 – 1 în deplasare) și turcii de la Eskisehirspor (2 – 2 în deplasare, 5 – 2 acasă), pierzând semifinala cu FC Argeș după 1 – 1 la Pitești și 0 – 1 la Hunedoara.