Fotbal Fotbal Liga 2

Corvinul începe sezonul oficial mult mai repede decât de obicei

Este un lucru extrem de rar ca o formație de ligă secundă să înlocuiască obișnuitele șase-șapte amicale din vară cu meciuri în cupele europene (!), dar exact aceasta e situația Corvinului în momentul de față. „Pedepsită” cu o participare în Europa League deoarece a câștigat Cupa României, echipa hunedoreană și-a scurtat vacanța până la extrem. A reluat pregătirea cu aproape două săptămâni mai devreme decât anul trecut – în 10 față de 22 iunie – și după doar șapte zile la Hunedoara a luat calea Sloveniei. Acolo, mai precis la Rogla, se va antrena din 17 până în 28 iunie, după care din 4 iulie până în 1 august urmează să dispute cinci partide oficiale.

Florin Maxim are la dispoziție 25 de jucători în cantonamentul sloven:

portari: Lefter, Florin Iacob, Blaga

fundaşi: Flavius Iacob, Lică, Manolache, I. Pop, Velisar, Predică

mijlocaşi: Neacşa, Lupu, Bradu, Hrezdac, Pîrvulescu, Chindriş, Cărăruş, Gîrbiţă, Roger, Ubbink, Mitran

atacanţi: Hergheligiu, S. Buş, Câmpan, Goodnews, King

În privința absențelor se remarca în primul rând cea a golgeterului Marius Coman, transferat la Sepsi Sfântu Gheorghe. Portarul Darius Roman și fundașul Adrian Nicolae și-au dorit să plece la echipe unde să joace mai mult, astfel că nu mai fac parte din lot. Au rămas acasă Sebastian Ion, care are examenul de bacalaureat, Yanis Răducanu și două dintre noile achiziții nigeriene, fundașul Odejobi Babatunde și mijlocașul Taiye Rasaq. Noutate de ultimă oră este venirea lui Darius Grigore, un atacant de 17 ani de la ARO Câmpulung.

Iată programul jocurilor amicale și oficiale, așa cum este cunoscut la ora actuală. După cum se vede, în funcție de rezultatul dublei manșe cu Paksi hunedorenii vor continua fie în Europa League în compania croaților de la Rijeka, fie în Conference League cu ciprioții de la Larnaca. Însă în mod sigur Corvinul nu va relua campionatul în 3 august (data oficială de începere a ligii a doua), ci partida ei din prima etapă va fi programată mai târziu.

21 iunie, ora 18, amical: NS Mura (locul 7 Slovenia) – Corvinul

25 iunie, ora 18, amical: NK Celje (campioană Slovenia) – Corvinul

28 iunie amical: adversar nedesemnat

4 iulie, ora 20, Supercupa României: FCSB – Corvinul

11 iulie, Europa League: FC Paksi (locul 2 Ungaria) – Corvinul

18 iulie, Europa League: Corvinul – FC Paksi (Ungaria)

25 iulie, Europa League: Corvinul Hunedoara – HNK Rijeka (locul 2 Croația)

sau

25 iulie, Conference League: Corvinul Hunedoara – AEK Larnaca (locul 2 Cipru)

1 august, Europa League: HNK Rijeka – Corvinul Hunedoara

sau

1 august, Conference League: AEK Larnaca – Corvinul Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *