Două amicale pentru Corvinul înainte de cantonament 1
Fotbal Fotbal Liga 2

Două amicale pentru Corvinul înainte de cantonament

Cu aproximativ o lună înainte de începerea campionatului în Liga 2, Corvinul a disputat două amicale, ambele pe teren propriu, cu UTA și Dumbrăvița. Începând de la sfârșitul săptămânii viitoare jucătorii aflați sub comanda lui Florin Maxim vor intra în cantonament la Curtea de Argeș, pentru perioada 14 – 25 iulie.

Au intervenit și alte modificări în lot față de precedenta noastră informare din Sportul Hunedorean. Pe lângă transferurile lui Lică, Manolache, Ciurel și revenirile lui Sebastian Ion și Predică de la Hațeg, au mai venit Ilija Antonov (mijlocaș, 30 de ani, ultima oară la Kalju din Estonia), Denis Hrezdac (mijlocaș, 21 de ani) și Damian Isac (mijlocaș, 22 de ani), ultimii doi împrumutați de la UTA. În probe s-au mai aflat doi juniori, Adrian Nicolae și Goicea. Primul, un fundaș de 19 ani de la Petrolul, pare că l-a convins pe Maxim și va rămâne la echipă.

Clubul s-a despărțit de Curtean (meciul cu UTA a fost pentru el cel de retragere), Vlad, Mar, Mercioiu și Garutti, ultimii doi întorși la UTA, respectiv Mioveni, echipe de care aparțin.

Iată și casetele tehnice de la primele jocuri din intersezon:

1 iulie: Corvinul – UTA 1 – 2 (0 – 1)

Au marcat: Lupu (87) – R. Pop (12), Kone (71)

Corvinul (antrenor Florin Maxim): Lefter (74 Roman) – Iacob, Elton (74 I. Pop), Lică (81 A. Nicolae), Manolache (81 Goicea) – Mitran (74 Lupușor), Curtean (7 Neacșa, 87 Pocioian), Chindriș (74 Hrezdac), Antonov (46 Lupu), Pîrvulescu (87 S. Ion) – Coman (70 Hergheligiu)

5 iulie: Corvinul – CSC Dumbrăvița 2 – 0 (2 – 0)

Au marcat: Lupu (16), Neacșa (30)

Corvinul (antrenor Florin Maxim): Roman (46 Blaga) – Iacob, Pop (66 A. Nicolae), Elton (77 S. Ion), Manolache – Lupu (87 Pocioian), Neacșa (60 Ciurel), Hrezdac (46 Mitran), Antonov (46 Chindriș), Pîrvulescu (81 Lupușor) – Coman (60 Hergheligiu)

Nu se mai joacă amicalul din 9 iulie cu Viitorul Pandurii, gorjenii preferând să se antreneze în Serbia. La Curtea de Argeș sunt perfectate (cel puțin deocamdată), trei partide de pregătire:

19 iulie: FC Argeș – Corvinul

22 iulie: CS Mioveni – Corvinul

25 iulie: Unirea Bascov – Corvinul

Se mai caută adversar pentru un ultim amical după revenirea din cantonament, în 29 iulie, cu o săptămână înainte de startul ligii secunde. Și încă o știre: cum lucrările de demolare a vechiului stadion nu vor începe prea curând, Corvinul va disputa în acest an meciurile de acasă din campionat pe „Michael Klein”, nefiind încă necesar să se caute altă locație.

foto: Călin Corpaciu, https://www.facebook.com/fccorvinul1921/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *