Corvinul este cea mai grăbită să reia pregătirea dintre echipele hunedorene. Lucru de înțeles, din moment ce Liga 2 începe în 5 august, cu trei săptămâni mai devreme decât Liga 3. (Aici facem desigur abstracție de Gloria Geoagiu, care încă nu a încheiat sezonul 2022 – 2023!, pentru că returul barajului cu Peciu Nou se joacă sâmbătă, 24 iunie.)
Lotul nou promovatei în liga secundă se reunește joi, 22 iunie. Programul formației antrenate de Florin Maxim cuprinde nouă jocuri de pregătire și un cantonament de 12 zile la Curtea de Argeș, unde echipa a fost și în sezonul precedent. Primele patru amicale se vor juca pe „Michael Klein”, acolo unde echipa va disputa și meciurile din campionat de pe teren propriu, pentru că arena nu va intra în demolare anul acesta. Următoarele patru partide vor avea loc în cantonamentul de la Curtea de Argeș, iar ultimul test va fi după revenirea acasă, cu o săptămână înaintea reluării campionatului.
Iată și partenerii Corvinului din amicalele verii:
1 iulie: UTA (Superligă)
5 iulie: CSC Dumbrăvița (Liga 2)
9 iulie: Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2)
12 sau 13 iulie: adversar încă nedesemnat
14 – 25 iulie: cantonament Curtea de Argeș
16 iulie: Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2) sau ACS Muscelul Câmpulung Elite (Liga 3)
19 iulie: FC Argeș (Liga 2)
22 iulie: CS Mioveni (Liga 2)
25 iulie: Unirea Bascov (Liga 3)
29 iulie: adversar încă nedesemnat
Mai amintim aici că Florin Maxim și-a prelungit cu două sezoane contractul scadent în vara aceasta, că noul președinte al clubului este Dan Colesniuc (care l-a înlocuit pe Sorin Cimpoca, demisionar din motive de sănătate), iar obiectivul fixat la revenirea în al doilea eșalon valoric este clasarea în primele 7 locuri.