Fotbal liga a IV-a

Gloria Geoagiu a câștigat Cupa României

Stadionul Dacia din Orăștie a găzduit sâmbătă un veritabil cuplaj fotbalistic contând pentru Cupa României, faza județeană.

În deschidere s-a jucat meciul din finala U-19 dintre CFR Simeria și Jiul Petroșani. Echipa din Simeria, pregătită de Dorin Costea (principal) și Ștefan Deak (antrenor cu portarii), a câștigat cu 1 – 0. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Ciprian Bostan în min. 68.

Pentru învingători au jucat Basa – Tămaș, Costea, Opriș, Tameș, Moga, Bostan, Sandu, Marcovici, Covaci, Bob, Ilca, Iacob, Șendrilaru și Porcărașu, rezerve Drăgoi, Trif, Candin și Iftene.

La Jiul, formație antrenată de Damian Militaru, au evoluat Tomescu – Pișcureanu, Căprița, Vânătoru, Văduva, Lovas, Mitrofan, Gheocea, S. Popescu, Caralicea și Botoroagă, pe foaia de rezerve fiind trecuți Marcu – Barna, Rus, Udrea și Iftimie.

Să mai spunem că aceasta a fost ediția inaugurală a Cupa României la această categorie de vârstă din județul nostru.

 

În meciul vedetă al zilei, finala Cupei la seniori, s-au întâlnit echipele care au încheiat campionatul în Liga 4 pe locurile 2 și 4, Mihai Viteazu Vulcan, respectiv Gloria Geoagiu. A fost spectacol total, la fel ca în urmă cu un an (atunci Aurul Brad – CSM Vulcan s-a terminat 6 – 4 după prelungiri), cu multe goluri și răsturnări de scor. Gloria s-a impus cu 5 – 3 și a câștigat trofeul, la primul sezon cu Gabriel Cotoară pe banca tehnică.

Belei a deschis repede scorul pentru vulcăneni dintr-un penalty acordat pentru faultul lui Sav asupra lui Mândreci (min. 5). Gloria putea egala la fel de repede, pentru că Ciucurescu a introdus mingea în plasă, dar din ofsaid și golul nu a fost validat (min. 9). La cabine s-a intrat totuși la egalitate, grație golului marcat de Marcu din lovitură liberă de la 20 de metri (min. 28). Imediat după pauză Ciucurescu a transformat și el un penalty, după ce Cîmpean l-a faultat pe Noja în suprafața de pedeapsă (min. 51). Același Belei a readus echilibrul pe tabelă, marcând pentru 2 – 2 cu o lovitură de cap din șapte-opt metri.

Momentul psihologic al partidei s-a consumat în min. 70, când Belei, golgeterul celor de la Vulcan, a trimis mingea în bară de la zece metri. Nu a fost 2 – 3, s-a făcut imediat 3 – 2, autorul golului Cîrdei, după o acțiune personală (min. 70). Finalul meciului a adus alte trei goluri într-un interval de numai șase minute. Răcean (min. 89) și Pojoni (min. 94) au marcat la capătul unor acțiuni individuale, stabilind practic învingătoarea. Belei a redus diferența, realizând un hat-trick, dintr-un penalty la un henț comis în careul Geoagiului.

Trebuie să menționăm că toate cele trei lovituri de pedeapsă au fost corect acordate de arbitrul Raul Bădărău, în urma unor infracțiuni fără dubii. Merită amintit și faptul că poarta celor de la Mihai Viteazu a fost apărată și în acest meci de Traian Cîmpean, la cei 53 de ani ai săi, o lonegevitate sportivă impresionantă.

sâmbătă, 11 iunie, ora 17.30, stadion „Dacia” Orăștie

Gloria Geoagiu – Mihai Viteazu Vulcan 5 – 3 (1 – 1)

Au marcat: Marcu (28), Ciucurescu (51 penalty), Cîrdei (73), Răcean (89), Pojoni (90+4) – Belei (5 penalty, 65, 90+5 penalty)

Geoagiu: Corobea – Ciucurescu, Vâjdea (56 Stroia), Sav, Pojoni, Țernă, Marcu, Țocu, Cîrdei (82 Răcean), Chelariu, Noja (72 Vișan). Antrenor Gabriel Cotoară

Pe bancă: Karacsoni – Tătulea, Samuilă, Bacrău, Paul, Căldărar

Vulcan: Cîmpean – Șilip (76 Maria), Ciocîrlan, Ciorâia (90 Marc), Negrea (63 Florea), Krafft (79 19 Radu), Roșian, Bănceanu, Mândreci, Rădulescu, Belei. Antrenor Dan Voicu

Pe bancă: Prună – Moldovan, Buda, Her, Udvar

Arbitri: Raul Bădărău – Daniel Branea, Marius Corui (rezervă Leopold Herczeg), observator Marius Ștefan

Declarații la cald:

Gabriel Cotoară (antrenor Geoagiu): „A fost un trofeu foarte muncit, am avut multe probleme în ultima perioadă, dar până la urmă la jocul de astăzi am făcut o treabă bună. Am fost uniți, ne-am dorit foarte mult trofeul acesta. Pentru mine este un trofeu foarte important, am intrat în istoria clubului din Geoagiu cu primul trofeu câștigat în primul meu sezon aici.”

Dan Voicu (antrenor Vulcan): „Din punct de vedere al spectacolului sportiv cred că a fost o reușită, dar pentru noi, cei de la Vulcan, a fost un coșmar. În momentul în care conduci cu 1 – 0, la 2 – 2 ai o situație mare de gol cu bara aceea, iar în ultimele șapte minute să iei trei goluri este incredibil. Sunt niște greșeli inacceptabile, chiar la nivelul ligii a patra, nu se poate. Așa nu ai cum, ajungem până aici a doua oară (n. red.: Vulcanul a pierdut și finala de anul trecut cu Aurul Brad) și nu reușim să concretizăm, să facem acel pas decisiv.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *