Fotbal liga a III-a

Minaur a avut câștig de cauză în retur

Ca să răspund la întrebarea pusă după meciul tur, nu a fost suficient acel 2 – 1 de la Hunedoara. Miercuri, la Baia Mare, Minaur a fost mai bună și s-a impus cu un 4 – 1 greu de contestat, atât ca scor cât și ca joc. Per total în cele două manșe băimărenii au fost peste hunedoreni, astfel că promovarea în liga secundă este fără discuție meritată pentru formația lui Miriuță și Danciu.

Am notat de la bun început două schimbări în primul 11 al gazdelor față de partida tur: Raphael Stănescu în locul lui Chinde și – marea inspirație a lui Danciu, care s-a dovedit dealtfel decisivă pentru soarta întâlnirii – Ciocan în locul lui Potcoavă jucând avansat în banda dreaptă, Jucan fiind coborât fundaș. La oaspeți Neacșa a fost preferat în formula de start lui Buș, care a avut ceva probleme medicale încă din prima repriză de la Hunedoara.

Maxim a încercat să surprindă în startul partidei cu permutări în așezarea ofensivă – Neacșa pe dreapta, Roșu pe stânga, Hergheligiu lângă Arnăutu în atac – și primele mari ocazii de gol au apărut la poarta lui Băilă. Arnăutu a prins un șut foarte bun de la zece metri lateral stânga, însă un picior salvator al unui fundaș a deviat balonul puțin pe lângă poartă în min. 5. Neacșa a scăpat singur pe partea dreaptă însă a greșit preluarea din poziție bună, în apropierea careului. Mijlocașul adus în iarnă de la Șelimbăr s-a revanșat în min. 7, când l-a servit cu o pasă în adâncime pe Hergheligiu, acesta s-a descurcat minunat între doi adversari și a centrat pentru Arnăutu, care din poziție aproape identică cu cea de la prima ocazie a trimis în bară, în situație de singur cu portarul.

Băimărenii au dat primele semne de viață în atac odată cu șutul încercat de Stanciu, dar Lefter nu a avut probleme cu mingea trimisă slab. Neacșa a încercat poarta de la 35 de metri și a trimis mult peste, Mondragon a intervenit foarte bine la o centrare care îl găsea pe Arnăutu liber, iar Iacob a făcut una din cursele sale de peste 40 de metri pe dreapta, a pătruns în careu însă centrarea sa a fost prinsă de Băilă – totul într-un interval de numai două-trei minute (12 – 14).

După cele întâmplate în acest prim sfert de oră părea că este doar o problemă de timp până când Hunedoara va înscrie și va rezolva repede calificarea. Cel care a dat semnalul revenirii băimărene a fost Donca, cu un șut peste transversală din marginea careului mare (min. 17). După câteva centrări înalte respinse ușor de apărarea hunedoreană, Donca prinde un exterior pe lung în centrul careului și Ciocan reia cu capul de la 10 – 11 metri lângă bara din stânga lui Lefter. Era 1 – 0 în min. 25, contrar cursului jocului de până atunci. Oaspeții acuză șocul, Stănescu îl încearcă și el pe Lefter cu un șut de la 18 metri prins de portarul hunedorean (min. 28), care nu mai are replică la faza din min. 30: pasa de la mijlocul terenului a lui Stănescu îl găsește pe dreapta pe Ciocan, acesta se descotorosește extrem de ușor de Trășcan și de la 14 metri lateral găsește colțul lung al porții hunedorene cu un șut superb, trebuie să recunoaștem.

La 2 – 0 Maxim revine la o așezare cu Hergheligiu în dreapta și Neacșa în stânga, Roșu în avanposturi lângă Arnăutu. Hergheligiu bate un corner de pe stânga și Roșu reia cu capul din apropiere la colțul scurt, însă Băilă respinge tot în corner. Hergheligiu repetă execuția, de data aceasta pentru Jairo și stoperul brazilian se înalță imperial – și fără marcaj, e drept – și marchează cu capul din marginea careului mic în min. 37. Tehnicianul hunedorean surprinde cu două înlocuiri făcute încă înainte de pauză: Bedea (șters în acest joc) îi lasă locul lui Mogoș, iar Trășcan (cu partea lui de vină la golul doi al gazdelor) lui Buș, astfel că Neacșa devine fundaș stânga.

Urmează două faze controversate la poarta gazdelor: în min. 40 Roșu scapă singur, dar este semnalizat eronat în ofsaid (Băilă oricum apărase șutul), iar în min. 42 centralul Băban din Iași îi acordă galben pentru simulare aceluiași Roșu, deși a existat un contact în careul băimărean la o intervenție tare neglijentă a lui Lazăr.

Când toată lumea se pregătea de intrarea la cabine cu un scor identic cu cel din tur, al doilea minut de prelungire aduce golul trei al gazdelor: corner bătut scurt, Donca centrează de pe dreapta pentru Stanciu, lovitură de cap a acestuia și un balon deviat nefericit de un apărător hunedorean ajunge la Mondragon, urcat în atac, care de la doi metri cu poarta goală nu poate rata.

La patru minute de la reluare Iacob centrează perfect pentru Arnăutu, care de la cinci metri nu reușește să reia în poartă, fiind blocat de tandemul Lazăr – Băilă. La faza imediat următoare Văsălie are o acțiune individuală frumoasă, finalizată cu un șut de la 25 de metri pe lângă poarta lui Lefter. Dominarea oaspeților se intensifică, hunedorenii exercită o presiune din ce în ce mai mare în terenul advers, dar fazele de gol devin din ce în ce mai puține. Hergheligiu și Buș fac frecvent schimb de locuri în flancuri, fără rezultat, Simon este aruncat și el în luptă în locul lui Hergheligiu, Jairo (cu aceleași probleme medicale din tur) este înlocuit de Vlad, însă șarjele ofensive ale Hunedoara suferă de o lipsă deranjantă de inspirație, cu centrări prea lungi sau ușor de rezolvat pentru defensiva gazdelor. Minaur a știut de minune să fragmenteze jocul în repriza secundă, să nu dea ritm și cursivitate partidei, iar apărarea lor organizată nu a lăsat decât puține breșe unui atac care în campionat a făcut ce a vrut cu adversarii din seria a noua. Ultima mare șansă de gol a oaspeților îi aparține lui Buș, bine găsit în careu de pasa în adâncime a lui Neacșa, însă Băilă iese bine din poartă și reușește să blocheze în min. 90. În cel de-al treilea minut de prelungire Patrick Petre scapă pe contraatac, Iacob îl trage de mână în careu și se dă penalty. Execută Stanciu și transformă, dar diferența între 3 – 1 și 4 – 1 este irelevantă, soarta promovării ar fi fost oricum aceeași.

Speranțele – extrem de firave – ale Hunedoarei la un loc în Liga 2 încă din această toamnă se leagă acum de noile criterii de admitere în eșalonul secund introduse peste noapte de Federație. Dacă aceste șanse (mai mult teoretice) nu se vor concretiza, nu rămâne decât soluția de a o lua de la capăt în sezonul următor. În fond, să ne amintim că obiectivul propus inițial la instalarea noii conduceri a fost promovarea în următorii doi ani, nu neapărat în primul.

Minaur Baia Mare – CS Hunedoara 4 – 1 (3 – 1)

8 iunie 2022, ora 17.30, stadion „Viorel Mateianu” Baia Mare 

Au marcat: Ciocan (25, 30), Mondragon (45+2), Stanciu (90+3 penalty) – Jairo (37)

Minaur: Băilă – Jucan, Lazăr, Mondragon (78 Oiță), Simion – Gneba, Donca – Ciocan (72 P. Petre), Văsălie (67 Petran), Stănescu (72 Chinde) – Stanciu. Antrenor Ciprian Danciu

Pe bancă: Breban – Lung, Matei, Potcoavă, Tand

Cartonaș galben: Jucan

Hunedoara: Lefter – Iacob, Garutti, Jairo (64 Vlad), Trășcan (39 Buș) – Hergheligiu (64 Simon), Bedea (39 Mogoș), Bradu, Neacșa – Roșu, Arnăutu. Antrenor Florin Maxim

Pe bancă: Deak – R. Cristian, Giura, Mitran, Dumitru

Cartonașe galbene: Hergheligiu, Roșu, Mogoș, Arnăutu

Arbitri: Vlad Băban (Iași) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Ioan Corb (Satu Mare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *