sâmbătă, 28 mai, ora 18, stadion „Aurul” Brad
Aurul Brad – Progresul Ezeriș
Locul 9 întâlnește locul 8 în ultima etapă, diferența din clasament dintre ele este de un punct (25 față de 26), asta în condițiile în care ocupanta locului 9 retrogradează la final de campionat, așa că este evident care e miza acestei partide. Întreg sezonul depinde practic de rezultatul unui singur joc, situație pe care nu și-o dorește nimeni, dar în care iată că au ajuns și Aurul și Progresul.
Cele două formații s-au întâlnit de trei ori până acum. În sezonul regulat a fost 1 – 3 la Brad (marcatori Danciu, respectiv Rusnac, Rotariu și Hrudei) și 0 – 3 la Caransebeș (goluri Nicu Popescu, Călin și Hrudei), iar în play-out s-a înregistrat un 0 – 0 la Reșița, pe sintetic.
În penultima etapă Aurul a câștigat 2 – 0 în deplasare cu Viitorul Pandurii II, goluri înscrise de Pașca și Danciu. Progresul a învins cu 5 – 1 acasă (adică la Reșița) pe Jiul Petroșani, marcatori Musoni de trei ori și Zamfir de două, respectiv Cocină.
Iată și echipele trimise pe teren la meciurile de săptămâna trecută de antrenorii Ioan Petcu, respectiv Dorian Arbănaș:
Aurul: Raț – Leucian, Lup, Șoit, Miclean (Talpaș) – Dărăban, Danciu, Leaha, Clemeniuc – Pașca, I. Filipaș (Jorza).
Progresul: Birăescu – Mărgan, Dragomir, Ciurea, Zamfir – Rotariu, Cărăușu (Barbu), M. Călin (Bot), Dumitru (Crețu) – Turău, Musoni (Dediu)
De la gazde va lipsi Lup, accidentat, iar de la oaspeți Dragomir este suspendat după eliminarea din partida cu Jiul.