vineri, 20 mai, stadion „Central” Ungheni
Unirea Ungheni – CS Hunedoara 2 – 2 (1 – 1)
Au marcat: M. Codrea (21), Astafei (54) – Buș (8), Garutti (60)
Unirea: Feier – Bârsan, Boar, Ndiesse, Birtalan (73 Hreniuc) – Iuga (82 Toboșaru), Săvoaia, Dinu, Ganea (64 Constantinescu) – Astafei, M. Codrea (82 Pițuc). Antrenor Flavius Sabău
Hunedoara: Lefter – Iacob, Garutti, Vlad (46 Jairo), Trășcan (46 Neacșa) – Simon (46 Roșu), Giura (57 Bedea), Mogoș (57 Bradu), Buș – Hergheligiu, Arnăutu. Antrenor Florin Maxim
Pe bancă: Mociu – Cristian, Mitran, Dumitru
Arbitri: George Roman (Timișoara) – Ștefan Birjac (Păușa), Sergiu Duma (Zalău)
Aidoma unui șahist care și-a asigurat cu câteva runde înainte de final câștigarea turneului la care participă și „lasă” câteva remize în ultimele partide, și Hunedoara a încheiat play-off-ul cu al treilea rezultat de egalitate în nouă meciuri. (Aceasta după ce în sezonul regulat din 18 jocuri a câștigat 17 și a înregistrat un singur egal).
La fel ca în celelalte întâlniri de la Ungheni cu Unirea (în precedentele a fost 4 – 2 și 3 – 3), și vineri s-au marcat multe goluri. S-a terminat cu un 2 – 2 echitabil și care a mulțumit pe toată lumea, în condițiile în care principala grijă a hunedorenilor a fost să evite accidentările și cartonașele înaintea barajului de miercuri cu CA Oradea.
Scorul s-a deschis repede, practic la prima acțiune de atac: Hergheligiu bate înalt un corner de pe stânga, balonul trece peste întreaga apărare mureșeană și Buș se înalță frumos și marchează cu capul din apropiere. Replica gazdelor a venit imediat, dar Astafei a trimis puțin pe lângă poartă de la 16 metri. Oaspeții au controlat jocul, au stat mai mult în terenul advers, dar s-au văzut egalați la o gafă a lui Lefter (îngrijorător, e a doua consecutivă după cea de la bara din meciul cu Cugir), care a preluat larg o pasă simplă a lui Trășcan, iar Codrea i-a „furat” mingea și a înscris cum nu se poate mai ușor.
Hunedoara a revenit în atac, însă fără să își creeze ocazii mari de gol. Până la pauză a mai fost de notat doar lovitura de cap peste poartă a lui Hergheligiu la centrarea lui Trășcan (min. 42).
În partea secundă Maxim a operat obișnuitele înlocuiri, iar partida a curs în aceeași notă. Garutti a reluat frumos, dar imprecis cu capul la un nou corner al lui Hergheligiu (min. 53), pentru ca la faza imediat următoare gazdele să treacă în avantaj după o nouă mare eroare în defensiva hunedoreană: Neacșa a pasat neglijent în spate, Lefter iese în afara careului dar degajează greșit și Astafei rămâne cu poarta goală și nu poate rata din această situație. Egalarea a venit după numai șase minute, la o fază marcă înregistrată: corner de data aceasta de pe dreapta Hergheligiu, cap Garutti sub bară la colțul lung. Jocul s-a mai calmat, tempoul a mai scăzut, animat doar de intervenția senzațională a lui Lefter, care și-a mai spălat din păcate în min. 66, când a scos de la vinclu șutul lui Iuga de la 17 metri. Pe final Neacșa (80), Astafei (83), Buș (88) și din nou Neacșa (93) nu nimeresc cadrul porții, astfel că partida s-a terminat cu scorul stabilit după o oră de joc.