vineri, 11 martie, ora 15, stadion „Dacia” Orăștie:
CS Municipal Deva – Aurul Brad
Confruntarea de tradiție dintre Deva și Brad își va derula un nou episod pe terenul din Orăștie. Cele două formații se întâlnesc de pe poziții aflate la polii opuși ai clasamentului și având obiective de sezon complet diferite. Dacă Deva este pe locul 2 și sigură de prezența în play-off, cu șanse reale de a ajunge în barajul de promovare, Aurul ocupă ultimul loc și singurul lucru la care mai poate spera este un parcurs formidabil în play-out pentru a evita retrogradarea. Oricum, pentru atingerea ambelor obiective este nevoie de puncte, iar acest meci este primul prilej din 2022 de a le obține.
Sigur, disputa apare ca fiind dezechilibrată, judecând după cifre: „gazdele” au 31 de puncte, zece victorii, un egal și patru înfrângeri, 23 de goluri marcate și 14 primite, oaspeții doar cinci puncte, o victorie, două egaluri și 12 înfrângeri, 11 goluri marcate și 34 primite.
În partida tur de la Brad devenii s-au impus însă destul de greu, după reușitele lui Lup (autogol min. 16) și Țoiu (min. 56), pentru gazde deschizând scorul Leaha (min. 10).
De la Deva va lipsi doar Kayondo, suspendat cinci etape după eliminarea din meciul de la Târgu Jiu cu Viitorul, în timp ce la Aurul nu sunt indisponibilități în lot.
Echipele probabile:
Deva: Bădescu – Tod, Plută, Dumbrăvean, Doboș – Bloj, Țoiu, Stelea, Cuibari – Avramovici, Sulea
Aurul: Raț – Leucian, Lup, Șoit, Miclean – Lupușor, Leaha, Danciu, Clemeniuc – Dărăban, Tecsi
vineri, 11 martie, ora 15, stadion „Avântul” Reghin:
Avântul Reghin – CS Hunedoara
Întâlnire aparent inegală între o formație care practic și-a acontat primul loc la intrarea în play-off și țintește promovarea și o alta care nu are alt obiectiv decât rămânerea în divizie. Cu numai șapte seniori în lot, restul fiind juniori, echipa pregătită de Vilmos Stoica va încerca să ofere pe teren propriu o replică demnă de liderul neînvins al campionatului. A făcut-o și în tur la Hunedoara, unde a fost doar 2 – 0, goluri Simon (min. 9) și Arnăutu (min. 82), o evoluție mai mult decât onorabilă, dacă ne gândim că alții din această serie a noua au încasat și câte șase – șapte goluri de la trupa lui Maxim în actualul sezon.
Mureșenii sunt pe locul 8, cu 14 puncte, trei victorii, cinci egaluri și șapte înfrângeri, golaveraj 14 – 21, hunedorenii pe 1, cu 43 de puncte, 14 victorii și un egal, golaveraj 55 – 41.
Jairo este suspendat o etapă și nu va evolua în acest joc. Incerți din motive medicale sunt Bedea (accidentare la genunchi în catonamentul din Antalya), Roșu (entorsă) și Neacșa (probleme musculare).
Echipa probabilă: Lefter – Iacob, Garutti, Vlad, Motta – Simon, Giura, Mogoș, Buș – Arnăutu, Hergheligiu.
sâmbătă, 12 martie, ora 15, stadion „Cristinel Răducan” Târgu Cărbunești:
Gilortul Tg. Cărbunești – Jiul Petroșani
Mult mai echilibrată se anunță această partidă decât celelalte două în care sunt implicate echipele hunedorene. Ajunge să privim datele tehnice de la care pornesc ostilitățile: gazdele din Gorj sunt pe locul 8, cu 12 puncte, trei victorii, trei egaluri, nouă înfrângeri, golaveraj 21 – 37, oaspeții din Valea Jiului ocupă locul 6, cu 16 puncte, patru victorii, patru egaluri, șapte înfrângeri, golaveraj 17 – 19.
În tur la Petroșani a fost o victorie prețioasă pentru Jiul, 1 – 0, golul de trei puncte fiind marcat de căpitanul Remus Sandu în minutul 61.
Cu un ochi și la situația din clasament a celorlalte contracandidate din play-out (Șimian 22 de puncte, dar cu deplasări foarte grele la Pandurii și Deva, Ezeriș 16 puncte, dar suferind în iarnă un exod masiv de jucători, Viitorul II 10 puncte și Aurul 5 puncte), Jiul și Gilortul caută în înfruntarea directă de sâmbătă punctele care să le facă viața cât mai ușoară în restul sezonului.
Câțiva jucători petroșăneni au acuzat probleme medicale în ultimele zile, dar e de așteptat ca toți componenții lotului să fie apți la ora meciului.
Echipele probabile:
Gilortul: Gilortul: Constantinescu – Dogaru, Cuțitoiu, Gheorghe, Almăjanu – Duriță, Avrămescu – Căldăraru, Ciutică, Bucur – Gîlcescu.
Jiul: Spânu – Stoicoiu, Ionică, Torkos, Keszeg – Mazilu, R. Sandu, Ioniță, Cocină – Mărmăneanu, Dyllan.