Natatie

Medalii pentru înotătorii legitimați la LPS Cetate Deva

Întrecerile ediției din acest an a Campionatelor Naționale de poliatlon desfășurate la Bacău, au adus în premieră rezultate de excepție pentru tinerii înotători legitimați la LPS Cetate Deva.

         Doar după un singur an de pregătire în bazinul de la Hunedoara, tânărul înotător Tudor Asaftei (născut în anul 2011) a reușit să cucerească pentrul clubul devean  două medalii  de aur și implicit titlurile de campion național în probele de 50 m și 200 m crawul.

            Colegul lui  Robert Andrei Jucan ( și el născut în anul  2011) s-a clasat pe  locul  III în proba de 200 m crawl , aducând astfel o altă meritată medalie la palmaresul LPS Cetate Deva.

           Miruna Muntean(născută 2010) componentă a delegației care a participat la competiția de la Bacău, a făcut un progres remarcabil în această disciplină sportivă și a urcat în topul național, într-un singur an de la locul 70,între primii 20 de sportivi la categoria ei de varstă .

             Pregătiți de prof. Diana Pascu, cei trei sportivi deveni sunt navetiști, au programat primul antrenament la ora 6.30 în fiecare dimineață iar după amiază intră în bazin la ora 17.00. Performanțele lor  sunt de apreciat în condițiile în care sunt foarte tineri dar și foarte buni la activitatea școlară. Acest  efort deosebit este susținut de  părinții acestor copii și de un sport generos Continental Berries iată a fost răsplătit de performanțe deosebite. Felicitări!

Avatar photo
Nicolae Gavrea
Jurnalist sportiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *