Fotbal liga a III-a

Avancronică etapa 13

Toate cele patru formații hunenorene joacă sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 14.

CSM ReșițaCS Municipal Deva

Un test cât se poate de util și de binevenit pentru deveni înaintea jocului cvasidecisiv pentru locul 2 cu Pandurii. Amândouă echipele și-au acontat locurile din play-off, Reșița fiind sigură chiar de prima poziție. Așadar miza partidei în sine este practic una destul de redusă, constând mai mult în evitarea accidentărilor și a cartonașelor galbene. Ambele formații se prezintă cu moralul bun după victoriile scontate de săptămâna trecută. Deva a bătut 3 – 1 pe Gilortul la Orăștie, Reșița a câștigat 4 – 1 cu Jiul acasă. Iată jucătorii utilizați de Dan Alexa la acel meci: Micu – Rimovecz (60 Sima), Breșneni, Bărboianu, Munteanu (74 Fota) – Vasluian (80 Cristodulo), Cioinac, Drăghiceanu (80 Avram),  Jorza – Mediop, Velcotă (60 Cristea). Marcatori pentru reșițeni au fost Jorza (două), Mediop și Munteanu. În tur la Orăștie a fost 2 – 0 pentru oaspeți, Mediop realizând atunci dubla.

Clasamentul ne arată Reșița pe primul loc, cu 34 de puncte, 11 victorii un egal, golaveraj 36 – 6, iar Deva pe al doilea, cu 25 de puncte, opt victorii, un egal, trei înfrângeri, golaveraj 18 – 9, ceea ce înseamnă că se confruntă cele mai bune apărări din seria 7.

Jiul PetroșaniViitorul Pandurii Târgu Jiu II

Destul de previzibil, Jiul nu și-a mai continuat parcursul bun și în meciul de la Reșița (reamintim, în precedentele cinci etape a obținut 10 puncte) și a cedat cu 1 – 4 în fața liderului incontestabil al seriei.

Adversarul de sâmbătă este însă unul de cu totul alt calibru. Din ultimele cinci jocuri de campionat, de la acel 2 – 1 cu Ezeriș din etapa a șaptea, tinerii de la echipa secundă a Viitorului Pandurii nu au mai câștigat nici unul, bilanțul fiind de trei egaluri și două eșecuri. În runda precedentă gorjenii au remizat 1 – 1 „acasă” la Bumbești Jiu cu celălalt Viitorul din serie, Șimian. Golul lor a fost marcat de Vespe în min. 70, egalarea venind în min. 90 de la Velici.

Cele două combatante sunt vecine de clasament: Jiul este pe locul 7, cu 11 puncte, trei victorii, două egaluri, șapte înfrângeri, golaveraj 10 – 17, Pandurii II pe locul 8, cu 10 puncte, două victorii, patru egaluri și șase înfrângeri, golaveraj 8 – 22. În tur a fost 2 – 1 pentru gazdele de atunci, după ce Cocină a deschis scorul chiar în startul partidei (min. 5). Un penalty transformat de Măicăneanu (min. 59) și un gol înscris pe final de Laurențiu Popescu (min. 82) au întors soarta partidei.

Mai amintim că din precedentele două deplasări în județul nostru gorjenii s-au întors cu mâna goală, fără punct și fără gol marcat, după 0 – 1 cu Deva în tur și 0 – 3 la Brad acum două săptămâni.

Aurul BradVoința Lupac

Aurul întâlnește pe teren propriu o echipă aflată pe val. Nou promovata din Caraș a ajuns pe locul 3 în clasament după victoria din runda precedentă, 2 – 1 cu Pandurii, o formație neînvinsă până la acel moment. Iată și formula câștigătoare din acel meci: Căpățână – Cega, Banac, Circa, Marcu – Lucică (46 Jivan), Săndescu (84 Bărbulescu), Danci, Vădrariu (65 Coviț) – Jinga, Avramovici (65 Popa). Cu acest rezultat, trupa lui Boșco Vișatovici a pus mai mult de un picior și jumătate în play-off, cu șase etape rămase din sezonul regulat.

De partea cealaltă, brădenii au ca unic obiectiv adunarea de cât mai multe puncte înainte de intrarea în play-out. Nu le-a reușit acest lucru în etapa trecută, când au pierdut cu 0 – 3 în deplasare la Progresul Ezeriș. Aurul se află pe ultimul loc, cu 4 puncte, o victorie, un egal și 10 înfrângeri, golaveraj 7 – 23, Voința după cum spuneam pe locul 3, cu 24 de puncte, șapte victorii, trei egaluri și două înfrângeri, golaveraj 22 – 14. În tur la Lupac a fost un 2 – 1 dramatic pentru „croați”: Danciu a deschis scorul (min. 51), însă Danci a egalat (min. 69) și Săndescu a marcat pentru trei puncte în al doilea minut de prelungiri.

CS HunedoaraUnirea Alba Iulia

Mai dezechilibrat de atât nu se poate. Dacă gazdele se gândesc deja la play-off și poate chiar mai departe, la meciurile de baraj, oaspeții au probleme nu doar cu retrogradarea, ci de-a dreptul cu supraviețuirea în cel de-al treilea eșalon, financiar în primul rând. Contrastul este absolut din toate punctele de vedere. Hunedoara este pe primul loc, cu 34 de puncte, 11 victorii și un singur egal, 43 de goluri marcate (ceea ce înseamnă o medie ceva mai mare de trei goluri și jumătate pe meci) și 12 primite, Unirea abia ce a pasat „lanterna roșie” în etapa trecută și ocupă acum locul 9, cu doar 5 puncte, o victorie, un egal și nouă înfrângeri, golaveraj 7 – 26. Au contribuit la urcarea lor cu un loc în clasament doi factori: remiza eroică obținută în zece oameni pe teren propriu, 0 – 0 cu Academia Viitorul Cluj, coroborată cu faptul că Hunedoara a demolat golaverajul celor de la Sănătatea Cluj cu acel 7 – 1 din etapa precedentă. Antrenorul Valentin Sinescu a folosit următorii jucători sâmbăta trecută: Bartok – Hai, Scrob, Giurgiu, Mocanu – Pocol (73 Bakcsi), Bîrdea, Mâlnă, Cl. Morariu (80 Codrea) – Fetița (eliminat 75), Lupea  (56 Tineiu, 80 Dehelean).

Reamintim că în tur la Alba a fost 5 – 0 într-un joc fără istoric, marcatorii fiind Buș (min. 6), Bradu (min. 31) și Hergheligiu (cu un hat-trick curat în min. 35, 80, 86).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *