… s-a consemnat vineri la Orăștie, în partida între CSM Deva și Viitorul Pandurii II. În cele din urmă devenii s-au impus la limită, scor 1 – 0, dar pentru cine nu a văzut meciul – care s-a desfășurat fără spectatori – va fi greu de crezut că se poate rata chiar într-un asemenea hal.
Prima fază de poartă a apărut după nici trei minute, când Sulea a reluat imprecis din voleu mingea centrată în careu de Kelemen. Foarte repede a venit și deschiderea de scor: Stelea a interceptat o pasă greșită la 30 de metri de poarta adversă, l-a deschis perfect în adâncime pe Kayondo și acesta a trimis din 12 metri pe lângă portar pentru 1 – 0. Era minutul 6 și evenimentele păreau să se așeze pentru un scor-fluviu, mai ales că Sulea a mai avut o șansă la o minge respinsă slab în careul gorjean, dar șutul său a fost deviat în corner de Grecu (min. 8).
Numai că nu a fost așa, devenii au început să intre în jocul pe contre al adversarilor, să se precipite și să comită destule greșeli de preluare și la transmiterea balonului. E drept, nici terenul denivelat și tare ca piatra nu a ajutat calitatea jocului celor două echipe.
După un sfert de oră mai modest au venit și primele apariții la finalizare ale oaspeților. Geană a bătut bine o lovitură liberă și Feher a reluat cu capul pe lângă poartă din careul mic (min. 16), iar Caba și-a încercat șutul de la 25 de metri, însă pe mijlocul porții și Bădescu a prins în doi timpi (min. 19). Mijlocul reprizei a fost extrem de animat, cu cele mai mari ocazii ale primei părți. Țoiu a reluat spectaculos cu capul din plonjon centrarea lui Sulea după un contraatac purtat pe partea dreaptă (min. 22), Doboș a centrat de pe stânga și Sulea a trimis de la 20 de metri puțin pe lângă bară (min. 23), iar Bădescu a avut un reflex excelent la șutul bun, cu pământul, al lui Popescu (min. 24). Lovitura de cap a lui Kayondo la centrarea lui Stelea a trecut peste transversală (min. 32), pentru ca ultimele cinci minute dinaintea pauzei să însemne o avalanșă de ocazii la buturile lui Grecu. Țoiu șutează în blocaj la un corner executat de Doboș, Vasilescu trimite de la 22 de metri puțin pe lângă bară, Kayondo încearcă inexplicabil un lob de la 30 de metri care trece peste poartă în loc să avanseze pe un hectar de teren liber în față, iar în prelungiri Bloj expediază un șut bun tot de la 30 de metri care nu prinde cadrul porții.
La două minute după reluare Popescu scapă pe contraatac, dar trimite în fața porții o centrare pentru nimeni, nici un coechipier neapărând la finalizare. În minutul 57 am consemnat o ratare absolut incredibilă: lovitură liberă Doboș cu minge trimisă în careu și recentrată cu capul de Iordache, la care Sulea reia cu pieptul practic de pe linia porții peste transversală (!?), fază la care până și banca tehnică deveană s-a arătat mai degrabă perplexă decât enervată. Feher a intervenit bine în careul oaspeților la centrarea în fața porții la contraatacul lui Kayondo (min. 60), iar cum din paleta largă de ratări nu putea lipsi și o bară, a apărut cea a lui Vasilescu din min. 70, la o ieșire imprecisă din poartă a lui Grecu. Tot Vasilescu șutează de la 10 metri la colțul lung, însă mingea trece puțin pe lângă poartă (min. 76), pentru ca min. 82 să consemnăm o dublă ocazie uriașă: Kayondo pătrunde pe dreapta și trimite din patru metri în portar, mingea ajunge la Vasilescu și acesta reia spre poarta goală, însă Grecu răsare miraculos din pământ și salvează cu un reflex incredibil. Un minut mai târziu același Vasilescu – foarte activ pe faza ofensivă – îi așează un balon pe cap lui Sulea, singur în fața porții, dar acesta trimite peste. Și Bloj reia cu capul din 10 metri, însă portarul Pandurilor, care a avut foarte mult de lucru vineri, prinde cu siguranță (min. 85).
Declarații după meci
Ștefan Nanu: „Victoria este cea mai importantă, cele trei puncte obținute astăzi. Păcat de ocaziile irosite, ocaziile lui Sulea, ale lui Vasilescu, am avut și bară. Îmi felicit jucătorii, în special pe Kayondo, a jucat accidentat, a avut două ligamente rupte, vine după o pauză de trei săptămâni, este victoria lui. Mă așteptam mai mult de la Sulea, un atacant cu experiența lui nu are voie să rateze de pe linia porții. Suntem în grafic, ne-am propus locurile 1 – 4, cu prezența în play-off. A fost un joc cu momente bune, am întâlnit astăzi o echipă bine așezată în teren, care a venit să joace, îi felicit și pe ei. Urmează pentru noi un meci cu Bradul, unul al orgoliilor, din punctul acesta de vedere va fi cel mai greu din campionat.”
Gabriel Răscol: „A fost un joc disputat, am întâlnit o echipă a Devei cu experiență superioară, noi am avut pe teren tineri născuți în 2005 – 2004 – 2003. A fost un joc destul de bun, nu am venit aici să ne apărăm. Ne-au marcat golul pe o greșeală a unui copil la mijlocul terenului, au mai avut după aceea câteva ocazii. Se putea obține mai mult din acest meci. Totuși, pe noi ne interesează să scoatem de aici unul, doi sau trei jucători pentru echipa mare, acesta e obiectivul nostru.”
vineri, 1 octombrie, ora 15, stadion „Dacia” Orăștie
CS Municipal Deva – Viitorul Pandurii Târgu Jiu II 1 – 0 (1 – 0)
Deva: Bădescu – Kelemen, Plută, Iordache, Doboș – Peter (40 Vasilescu), Țoiu (76 Dobre), Stelea, Bloj – Kayondo, Sulea (84 Marinca). Antrenor Ștefan Nanu
Viitorul: Grecu – Chelariu, Misăraș, Feher, Godja – Caba, Geană – Stăniloiu, Măicăneanu (86 Croitoru), Micle (67 Badea) – Popescu (86 Pirici). Antrenor Gabriel Răscol
A marcat: Kayondo (6)
Arbitri: Dan Buzărnescu – Răzvan Tudor, Laurențiu Anghel (toți Craiova)