Fotbal liga a III-a

Jiul pierde din nou și se adâncește în subsol

Scăpată de programul infernal din primele patru etape, Jiul a sperat la prima victorie din campionat în partida de sâmbătă cu cei din Ezeriș. Progresul venea însă cu un moral mult superior după cele două succese consecutive și cu liniștea dată de situația incomparabil mai bună din clasament. Petroșănenii nu s-au regăsit aproape deloc pe parcursul meciului, iar absența din primul 11 a lui Herci, suspendat după eliminarea din etapa precedentă, nu poate scuza decât în parte acest nou eșec. Călin a deschis scorul în min. 25, din lovitură liberă de la 17 metri lateral stânga: a fost un șut pe jos la colțul lung, mingea a trecut printr-un careu suprapopulat iar Farcaș a văzut-o târziu și nu a mai putut interveni. Oaspeții au lichidat practic conturile după o oră de joc, când Giurică a majorat diferența cu o lovitură de cap din 10 metri după centrarea din lovitură liberă a aceluiași Călin.

„Nu știu ce să mai spun, nu avem forță pe atac și asta se vede. În apărare mai merge cum merge, asta până primim gol, dar în atac avem probleme. Există acel prag psihologic dat de înfrângerile de la începutul campionatului, când am avut trei meciuri în deplasare și unul acasă cu Reșița. Nu ne regăsim ritmul, lipsa punctelor crează presiune în rândul echipei. Nu înțeleg de ce jucătorii nu s-au mai mobilizat la fel cum au făcut-o cu Deva și Reșița, adversari puternici, când au jucat mult mai bine decât astăzi”, ne-a spus imediat după încheierea partidei Aurel Moldovan, antrenorul petroșănenilor.

sâmbătă, 25 septembrie, stadion „Petre Libardi” 

Jiul Petroșani – Progresul Ezeriș 0 – 2 (0 – 1)

Jiul: Farcaș – Stoicoiu (46 Selaje), Ionică, Marin, Keszeg (78 Petrescu) – Bădărău, Simoneac (78 Mazilu), R. Sandu, Caralicea – Cocină, Peleru (46 Cuibari). Antrenor Aurel Moldovan

Rezerve Trașcă – Turcu, Mazilu, Torkos, Petrescu, Bălăceanu,Tuță

Ezeriș: Birăescu – Mărgan, Popescu, Marius Musteța, Dalea – Giurică, Derbac – Călin, Rotariu, Marian Musteța – Hrudei. Antrenor Dorian Arbănaș

Rezerve Spînu – Dragomir, Secula, Rusnac, Ciurea, Barbu, Dumitru, Arjocan.

Au marcat: Călin (25), Giurică (60)

Arbitri: Costinel Iacob (Craiova) – Florentin Andrei (Belcin), Pompiliu Barbu (Craiova)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *