Fotbal liga a III-a

Deva învinge Jiul în primul derby județean

Meciul de la Orăștie dintre Deva și Jiul s-a jucat fără spectatori. De data aceasta nu din cauza vreunei măsuri anti-covid, ci pentru că tribuna stadionului „Dacia” nu are scaune sau gradene, astfel că Jandarmeria Română nu a permis accesul publicului.

Jocul a fost unul echilibrat, după cum au menționat la final ambii tehnicieni. Unicul gol al întâlnirii a venit chiar înainte de pauză și a însemnat prima reușită de Bloj de la revenirea în tricoul Devei. În minutul 77 Țoiu a executat un penalty acordat pentru un fault asupra aceluiași Bloj, însă Farcaș a apărat.

Cu acest rezultat Deva adună maxim de puncte după două etape, în timp ce Jiul rămâne cu un singur punct adus din două deplasări. În runda următoare devenii vor juca pe terenul celor de la Gilortul, iar petroșănenii primesc vizita celor de la Reșița.

CS Municipal Deva – Jiul Petroșani 1 – 0 (1 – 0)

Deva: Bădescu – Kelemen, Plută, Iordache, Doboș – Bloj, Țoiu, Stelea (81 Bogdanovici), Vasilescu (25 Peter) – Kayondo, Sulea (70 Marinca). Antrenor Ștefan Nanu

Jiul: Farcaș – Ionică, Torkos, Marin, Keszeg – Turcu (46 Pau), R. Sandu, Herci (72 Bădărău), Selaje – Cocină, Cuibari (72 Mazilu). Antrenor Aurel Moldovan

A marcat: Bloj (44)

Arbitri: Andrei Țiții (Șura Mică) – Răzvan Spătar (Sibiu), Ioana Nistor (Orlat)

Declarații la cald

Ștefan Nanu: „Am întâlnit o echipă bună, Jiul, chiar i-am și felicitat după meci. Noi am ratat trei-patru ocazii, inclusiv un 11 metri, ei nu am avut nici o ocazie clară. Nu am făcut un joc bun, dar importante sunt cele trei puncte, pentru că au fost în trecut destule situații în care am jucat bine și am pierdut. Deocamdată suntem în grafic, cu șase puncte și fără gol primit. Demult nu au mai fost două victorii legate pentru Deva. Astăzi am câștigat pe multă muncă, îi felicit pe băieți. S-a resimțit și o oarecare oboseală, e greu să te antrenezi pe sintetic și să treci pe iarbă la meci. Etapa viitoare mergem la Târgu Cărbunești, vom avea un meci greu, sperăm să continuăm parcursul din campionat ca și până acum.”

Aurel Moldovan: „A fost un meci echilibrat, chiar cu o ușoară dominare în ceea ce privește circulația mingii pentru noi. A venit însă acel gol din minutul 44, la care cred că a fost ofsaid, părerea mea, dar poate că sunt subiectiv. În repriza a doua am alergat după egalare, iar ei au făcut orice ca să păstreze scorul. Ca joc sunt mulțumit de ce am arătat, ca rezultat nu. E drept că am avut până acum două deplasări, dar am obținut un singur punct din șase posibile, nu am cum să fiu mulțumit cu atât. Și în prima etapă la Șimian și acum puteam scoate mai mult, pentru că am dominat ambele partide. Urmează pentru noi primul meci acasă, cu Reșița, va fi foarte greu, întâlnim un adversar puternic.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *