Sah

Tedi Stănescu a câștigat turneul de la Arad

Scriam acum câțiva ani despre o foarte tânără speranță a șahului devean, Tudor (Tedi) Ștefan Stănescu. În primăvara lui 2015, la nici șase ani și jumătate (e născut pe 21 decembrie 2008), termina pe locul 3 la categoria de vârstă mult superioară, U-10 ani, la Openul Internațional de la Timișoara. A mai trecut de atunci ceva vreme, Tedi a progresat, și-a ridicat nivelul de joc și a câștigat între timp câteva turnee.

Ultimul dintre acestea a fost chiar la începutul acestei luni: Arad International Chess Open – U1600 (tineri jucători cu ELO sub 1600). Plecat la start cu un rating de 1513, al șaptelea din concurs, Tedi a terminat pe primul loc fără înfrângere, cu 8 puncte din 9 posibile, obținute din șapte victorii și două remize. Au fost 78 de participanți la ediția din acest an, iar clasamentul la vârf a arătat astfel:

1 Tudor Stănescu 8 puncte

2 Alexandy Korcsek (Municitorul Reșița) 8 puncte (departajare la tie break)

3 Florin Măduță (Șah Club Vados Arad) 7 puncte

4 Radu Corneanu (ACS Șah Chindia Târgoviște) (favoritul 1) 7 puncte

Au fost partide frumoase, bine jucate și în consecință apreciate de cei prezenți la Arad. Motivat și de prezența celor dragi și a prietenilor, Tedi a avut un start mai mult decât perfect, cu șase victorii în primele șase runde. Remizele au fost consemnate pe finalul turneului, în rundele 7 și 9 (ultima fiind rezultatul suficient pentru a câștiga Openul).

Trebuie amintite aici numele celor care au îndrumat cariera lui Tudor Stănescu de la primii săi pași la Clubul de Șah Deva. Talentul i-a fost descoperit de Corneliu Hotăran, a fost orientat spre performanță de Cosmin Tătăruș în cea mai mare parte a carierei, iar de pregătirea sa în ultimii ani s-a ocupat Ludovic Lazăr de la ACS Smart Chess Sibiu. Tuturor acestora Tedi și cei apropiați lui le adresează mulțumiri, la fel și celor care – pe parcursul a aproape șapte ani de pregătire și participări la concursuri – l-au ajutat pe Tedi să ajungă la nivelul de acum.

Mai mult despre Arad International Chess Open pe

https://chess-results.com/tnr568067.aspx?lan=1&art=4&flag=30

Un cuvânt și despre foarte buna organizare a turneului, pentru care merită menționat Alin Câmpeanu, sufletul șahului arădean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *