CS Municipal a făcut un pas important spre atingerea obiectivului său din acest final de sezon, anume terminarea campionatului pe locul 3. Sâmbătă, pe stadionul 1 Mai (Municipal) din Râmnicu Vâlcea, echipa deveană a trecut de codașa seriei Minerul Costești cu 1 – 0. Andrei Șulea a marcat un gol frumos – după o pasă trimisă „în gaură” a venit un șut de la 12 metri lateral stânga direct în vinclu – încă din startul partidei și toată lumea aștepta un scor-fluviu. A urmat însă un adevărat festival de ratări, pentru că ofensiva deveană a excelat la capitolul construcție și a greșit enorm la finalizare.
„În viața mea nu am văzut atâtea ocazii! Numai Șulea a scăpat de cinci ori singur cu portarul, Bârzan din doi metri a dat cu latul peste poartă, Vitan a avut bară, a mai ratat și Ghighilicea pe final, am avut mai mult de zece ocazii clare. Vă spun, până în minutul 25 putea fi ușor 4 – 0 pentru noi. Culmea e că pe final puteau să ne egaleze, Dombradi a avut două intervenții bune în ultimele minute, țin să îl felicit pentru jocul bun. La Manea am renunțat, a avut o ieșire nepotrivită după meciul de la Horezu și i-am reziliat contractul. De fapt îi felicit pe toți băieții pentru efortul depus, pentru jocul foarte bun. Bine că am bătut, mi-am dorit enorm să câștig aici, importante sunt cele trei puncte. A fost mult mai greu decât pare, adversarul a aliniat cea mai bună echipă, spre deosebire de meciul cu Cisnădie, unde au băgat juniorii și au pierdut cu 8 – 0, acum au avut toți jucătorii de bază. Există și o rivalitate, toate echipele vâlcene își doresc să mă bată, eu fiind din Vâlcea. Deocamdată sunt neînvins în partidele cu Dăești, Horezu și Costești. Urmează pentru noi partida de acasă cu Dăești din ultima etapă, trebuie să câștigăm ca să ne păstrăm locul actual. Ar fi o performanță pentru Clubul Sportiv Municipal Deva ca în primul an de la înființare echipa de fotbal să termine pe locul 3, iar cea de handbal fete să promoveze în prima ligă”, ne-a declarat la finalul partidei Ștefan Nanu, antrenorul principal al devenilor.
Grație acestei victorii, coroborată cu alte două rezultate favorabile (Dăești – Mediaș 2 – 1 și Gilortul – Jiul 0 – 0), Deva a urcat două poziții în clasament și se află acum pe podiumul seriei a șaptea, cu o etapă înainte de final.
Minerul Costești – CSM Deva 0 – 1 (0 – 1)
Deva: Dombradi – Curescu, Tecsi, Vasiu, Branea (min. 82 Soare) – Vitan, Țoiu, Ianc, Trașcă (min. 82 Doboș) – Bârzan (min. 77 Ghighilicea), Șulea. Antrenor Ștefan Nanu
A marcat Șulea (min. 7)
Arbitri: Gellert Feleki (Odorheiu Secuiesc) – Alin Soare (Turnu Măgurele), Daniel Nistor (Zlatna)