Fotbal liga a IV-a

Cine merge la baraj, Aurul sau Retezatul?

Doar două echipe mai luptă pentru accederea la barajul de promovare în liga a treia. Acestea sunt Aurul Brad și Retezatul Hațeg, ambele cu victorii obținute vineri în prima etapă din Final Four.

În partida disputată la Brad, oaspeții de la Gloria Geoagiu au deschis scorul prin Dosan, însă finalurile de repriză au aparținut gazdelor. Mai întâi Leaha a egalat cu puțin înainte de pauză, iar în ultimele minute ale meciului brădenii au mai punctat de două ori, prin Pașca și Ursu, ultimul în prelungiri, pentru 3 – 1.

Retezatul a câștigat și ea la Hațeg în fața celor de la Inter Petrila. Gavriluți a marcat unicul gol al primei reprize, Popesc a majorat diferența la mijlocul mitanului secund, însă Zavracu a redus diferența și a relansat partida. Suspansul a crescut și mai mult după ce gazdele au rămas în zece oameni pentru ultimul sfert de oră, după eliminarea lui Costea. S-a terminat 2 – 1, iar ordinea în ierarhie a rămas neschimbată. Ecartul dintre primele două clasate și urmăritoare a crescut însă, astfel că șanse la primul loc mai au doar cei din Brad și Hațeg. Pe primul loc se află Aurul cu 15 puncte, urmată de Retezatul cu 14, Gloria cu 9 și Inter cu 8 puncte.

În turneul pentru locurile 5 – 7, Mihai Viteazu Vulcan a tranșat în favoarea sa derbyul de la Orăștie cu Dacia, scor 2 – 1. Toate golurile s-au marcat la început de meci, într-un interval de numai opt minute. Rădulescu a deschis scorul pentru oaspeți, Lăcătuș a egalat, iar Krafft a stabilit scorul final. Cele două combatante au făcut rocada în clasament: în față a trecut Vulcan cu 9 puncte, Dacia a rămas cu 8 puncte, în timp ce Deva II, care nu a jucat, a rămas cu 5 puncte.

În turneul locurilor 8 – 10, Şoimul Băiţa a dispus de Minerul Uricani cu 5 – 0, scor care ne scutește de comentarii. Șoimul și-a asigurat locul 8, acumulând 8 puncte, în timp ce Victoria Călan și Minerul Uricani au câte un singur punct.

Duminică se joacă în Final Four două partide, Inter Petrila – Aurul Brad și Retezatul Haţeg – Gloria Geoagiu. Pentru locurile 5 – 7 este programată întâlnirea Mihai Viteazu Vulcan – CSM Deva II, iar la locurile 8 – 10 avem Minerul Uricani – Victoria Călan.

Toate meciurile încep la ora 13.

Rezultate

Aurul Brad – Gloria Geoagiu 3 – 1

au marcat: 0 – 1 Adrian Dosan (min. 21), 1 – 1 Mihai Leaha (min. 39), 2 – 1 Dorian Pașca (min. 84), 3 – 1 Ștefan Ursu (min. 94)

Retezatul Haţeg – Inter Petrila 2 – 1

au marcat: 1 – 0 Ionuț Gavriluți (min. 38), 2 – 0 Ovidiu Popesc (min. 67), 2 – 1 Daniel Zavracu (min. 71)

eliminat Alexandru Costea (min. 74) de la Hațeg

Dacia Orăştie – Mihai Viteazu Vulcan 1 – 2

au marcat: 0 – 1 Gabriel Rădulescu (min. 13), 1 – 1 Alexandru Lăcătuș (min. 15), 1 – 2 Adrian Krafft (min. 21)

Şoimul Băiţa – Minerul Uricani 5 – 0

Clasament 1 – 4

1 Aurul Brad 15 puncte (3 – 1)

2 Retezatul Haţeg 14 puncte (2 – 1)

3 Gloria Geoagiu 9 puncte (1 – 3)

4 Inter Petrila 8 puncte (1 – 2)

Clasament 5 – 7

5 Mihai Viteazu Vulcan 9 puncte (2 – 1)

6 Dacia Orăştie 8 puncte (1 – 2)

7 CSM Deva II 5 puncte

Clasament 8 – 10

8 Şoimul Băiţa 8 puncte (5 – 0)

9 Victoria Călan 1 punct

10 Minerul Uricani 1 punct (0 – 5)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *