Deva învinge Jiul într-un derby județean cu efective de criză 1
Fotbal liga a III-a

Deva învinge Jiul într-un derby județean cu efective de criză

Lovitura de teatru la întâlnirea dintre CSM Deva și Jiul Petroşani s-a produs cu o zi înaintea partidei: mai mulți jucători deveni plus antrenorii Nanu și Gugu au ieșit pozitiv la testul covid-19. În acestea condiții, „gazdele” partidei de la Simeria au încropit un 11 cu ce a mai rămas valid din lotul de seniori plus juniori de la formația secundă a clubului, care activează în liga a patra. Nu e mai puțin adevărat că și oaspeții se confruntă cu probleme deja cronice de efectiv, alți doi titulari din etapa trecută, Ionică și Turcu, adăugându-se listei deja lungi a absenților dintr-un lot și așa restrâns numeric. Dacă Jiul a avut

pe foaia de joc la acest meci doar patru rezerve, Deva a prezentat doar trei, între care și Marius Sîrbu (40 de ani), coordonatorul centrului de copii și juniori al clubului. Am notat absențe de marcă din ambele echipe, adică Țoiu, Vitan, Trașcă (practic o întreagă linie de mijloc), Radak, Doboș, Branea de la gazde, Sandu Remus, Cuibari, Mărmăneanu, Ionică, Turcu de la oaspeți.

Oricum, vineri s-au înfruntat două echipe în foame de puncte: Deva încă mai speră să prindă locul 2 la baraj, iar Jiul se afla înaintea etapei la doar șase lungimi de locurile retrogradante și nescutită încă de emoții. A fost meciul la care a ieșit la rampă Șulea. Dacă până la acest joc a avut prestații mai degrabă șterse, atacantul adus în iarnă de la Crișul și-a demostrat în sfârșit calitățile de golgeter și a marcat două goluri de trei puncte, fiind decisiv în victoria echipei sale.

Partida a început cu ocazia gazdelor la șutul lui Bîrzan, reținut cu siguranță de Haring. Oaspeții au răspuns cu o acțiune rapidă a lui Drăgoescu, dar centrarea acestui nu a fost finalizată de către Arcuși. Minutul 15 a adus și deschiderea de scor, la o fază pornită de la 30 de metri în care Șulea a trecut de Matei și a trimis mingea în colțul din stânga portarului petroșănean. Replica Jiului a venit tot prin Drăgoescu, aflat de data aceasta la finalizare, dar portarul Manea a boxat salvator. Ghighilicea are și el o pătrundere în careul advers, însă nici un coechipier nu apare la mingea trimisă de el în diagonală. Bîrzan și Iordache ratează pe rând din poziții favorabile, la fel și Drăgoescu, iar voleul lui Ianc trece pe lângă bara din dreapta lui Haring.

Dacă în prima parte Deva a controlat ostilitățile, după pauză Jiul a fost mai prezentă în joc, atacând în căutarea egalării. Gazdele s-au apărat însă bine, au închis culoarele spre poarta lui Manea și au căutat să puncteze din nou pe contraatac. Au ratat Ghighilicea, Curescu sau Bîrzan din situații clare, dar nu a mai făcut-o Șulea, excelent găsit în careu de pasa lui Curescu, care a realizat „dubla” în min. 75 cu un șut pe lângă portar. Ghinionistul „de serviciu” a fost Curescu: după ce în etapa trecută la meciul cu Hermannstadt a suferit o comoție după o lovitură la cap și a trebuit înlocuit, vineri extrema reprofilat fundaș a pățit-o din nou, recepționând în plină figură o „foarfecă” pe spate a lui Mazilu, pentru care atacantul petroșănean a fost eliminat în min. 80. A fost nevoie de intervenție medicală rapidă (foto) pentru a se evita o tragedie.

În urma acestui rezultat și a celorlalte înregistrate în etapa a 13-a, CSM a urcat în clasament pe locul 5 și merge săptămâna viitoare la Cisnădie cu speranțe, în timp ce Jiul va primi sâmbăta viitoare la Petroșani vizita Minerului Costești, într-un joc cvasidecisiv în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

CSM Deva – Jiul Petroșani 2 – 0 (1 – 0)

Deva: Manea – Teodorescu, Vasiu, Iordache, Curescu – Bîrzan, Bogdanovici, Ianc, Ghighilicea – Șulea, Tecsi. Au mai jucat Mustață și Iștoc. Antrenor Joszef Magyari

Jiul: Haring – Stoicoiu, Matei, Torkos, Keszek – Drăgoescu, Arcuși –  Szekely, Bădărău, Mazilu (eliminat min. 80) – Tuță. Au mai jucat Bălan și Perșe. Antrenor Anton Sedecaru

Arbitri: Krisztina Szabo (Crișeni) – Daniel Lar (Baia Mare), Cristian Mureșan (Cavnic)

A marcat Șulea (min. 15, 75)

Declarații după meci:

Joszef Magyari (CSM Deva): „Este o victorie muncită, foarte greu obținută. Am avut și problemele pe care le-am avut, dar băieții s-au mobilizat exemplar și am câștigat cele trei puncte de care aveam nevoie. Le mulțumesc jucătorilor noștri pentru că au ținut de rezultat, s-au mobilizat și chiar dacă am avut pentru această partidă improvizatii în teren, am câștigat.”

Anton Sedecaru (Jiul Petroșani): „Victorie meritată a jucătorilor echipei gazdă, care astăzi și-au dorit mai mult victoria, cu toate că au avut problemele lor cu testările pentru covid. Eu îi felicit pentru atitudinea pe care au avut-o. Păcat că echipa noastră nu s-a ridicat la nivelul așteptat de mine. A fost, ca de fiecare dată, un derby județean cu presiune și de o parte și de cealaltă. A fost și multă dușmănie, deși noi ar trebui să fim prieteni. Să fim dușmani în teren, dar în rest să fim prieteni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *