S-a dat  startul Ștafetei Olimpice de la Tokyo 1
Olimpice

S-a dat  startul Ștafetei Olimpice de la Tokyo

 

      Ştafeta flăcării olimpice pentru Jocurile de la Tokyo 2020, competiție amânată pentru anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus, a debutat la Fukushima (nord-estul Japoniei), în absenţa publicului, în timp ce organizatorii se străduiesc să risipească neliniştile populaţiei reticente.

    Torţa metalică de culoare roz-aurie, al cărei vârf are forma unei flori de cireş, a fost aprinsă în interiorul simbolicului complex sportiv J-Village, care a servit drept bază pentru operaţiunile de salvare după catastrofa nucleară din 11 martie 2011.

        Cu ocazia ceremoniei de lansare a ştafetei, preşedinta Comitetului Tokyo-2020, Seiko Hashimoto, a afirmat că speră ca flacăra olimpică să fie „o rază de lumină la capătul tunelului. Această mică flacără nu şi-a pierdut speranţa şi a aşteptat această zi ca un mugur de cireş pe punctul de a înflori”, a adăugat aceasta.

       Ştafeta flăcării olimpice va fi foarte diferită faţă de ediţiile precedente, spectatorii vor trebui să poarte mască şi nu vor avea dreptul să aclame. De asemenea, ei nu au putut asista la ceremonia de plecare şi la pe parcursul primului tronson. Publicul va putea apoi urmări parcursul flăcării, care va trece prin 47 de departamente în Japonia, înainte de ajunge la Stadionul naţional din Tokyo pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor, pe 23 iulie.

        Flacăra se află în Japonia de anul trecut și deși organizatorii au dat starul pentru parcursul ei  situaţia sanitară a rămas în continuare preocupantă, în ciuda primelor vaccinuri, iar responsabilii olimpici se confruntă cu scepticismul şi neliniştea populaţiei japoneze.

        Spectatorii veniţi din străinătate nu vor avea dreptul să asiste la Jocuri, fiind posibilă şi impunerea unor limite pentru populaţia niponă.

        Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc anul acesta în perioada 23 iulie – 8 august, după ce au fost amânate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Avatar photo
Nicolae Gavrea
Jurnalist sportiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *