Deva a revenit cu un punct din fieful „lanternei” 1
Fotbal liga a III-a

Deva a revenit cu un punct din fieful „lanternei”

Programat inițial vineri la Rășinari, meciul dintre AFC Hermannstadt II și CSM Deva a trebuit reprogramat pentru a doua zi, din cauza condițiilor meteo, mai precis a zăpezii căzută abundent în ultimele zile. Până la urmă s-a jucat sâmbătă, dar tot acest du-te vino Deva – Sibiu – Deva – Sibiu două zile la rând și-a pus amprenta pe evoluția jucătorilor deveni, la fel ca și starea groaznică în care s-a prezentat suprafața de joc.

Fără stoperii titulari Tecsi și Vasiu, ambii accidentați, Nanu a apelat pe zona centrală din apărare la Radak și Ianc, ultimul reprofilat pe acest post. Pe finalul primei reprize devenii l-au pierdut și pe Curescu, care a suferit o comoție după contactul cu un adversar. Ianc a deschis scorul cu o lovitură de cap în urma unui corner, însă gazdele au egalat exact înainte de pauză, astfel că la cabine s-a intrat la egalitate. Golul sibienilor a fost înscris de Andrei Șulea (a nu se confunda cu Adrian Șulea de la Deva). În partea secundă nu s-a mai marcat, deși au existat ocazii destule, astfel că CSM a scăpat printre degete două puncte din această partidă.

„A fost un meci greu, în care noi am ratat foarte-foarte mult. Numai Trașcă a avut trei ocazii mari, a ratat și el, ca și alții. Terenul a fost un handicap pentru noi, a fost plin de nămol, cu apă, nu am putut să punem mingea jos. Cei de la Hermannstadt au avut în primul 11 trei jucători de la echipa mare, au pus un pic de presiune și în felul acesta. S-a resimțit și oboseala drumul dus-întors de vineri, a fost greu pentru noi. Chiar și așa am făcut un joc bun în prima repriză, în repriza a doua ei au mai echilibrat meciul. Am făcut trei schimbări la pauză, i-am introdus pe Iordache, Soare și Doboș. A trebuit să îl înlocuiesc pe Curescu, care a fost călcat pe cap de un adversar, l-am schimbat și pe Branea, care a greșit la gol. E un copil, se întâmplă și din astea la vârsta lui. Iordache a evoluat foarte bine fundaș central, Soare a intrat bine în joc, la fel și Iștoc, introdus în ultima parte a meciului. Toți trei sunt de la centrul de juniori ai clubului, la fel ca și Branea, iată că Deva începe să producă fotbaliști care pot să joace la echipa mare. Urmează pentru noi meciul cu Jiul, trebuie să luăm cele trei puncte, după care mergem în deplasare la Cisnădie. Ne-am propus să luăm minim șapte puncte din primele trei jocuri din acest an, cu Gilortul, Hermannstadt și Jiul, avem deocamdată patru. Suntem neînvinși de șapte meciuri în campionat, suntem la cinci puncte de locul 2, ne aflăm în grafic pentru atingerea obiectivului”, a spus după meci Ștefan Nanu, antrenorul lui CSM Deva.

Hermannstadt II – CSM Deva 1 – 1 (1 – 1)

Au marcat: Andrei Șulea (min. 44), respectiv Ianc (min. 26)

Deva: Manea – Curescu (min. 46 Soare, min. 67 Iștoc), Ianc, Radak, Branea (min. 46 Iordache) – Vitan, Bogdanovici, Țoiu, Trașcă – Ghighilicea (min. 46 Doboș), Ad. Șulea. Antrenor Ștefan Nanu

Arbitri: Eduard Belega (Câmpulung Muscel) – Tamas Kopriva (Carei), Eniko Biro (Odorheiu Secuiesc)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *