După ce săptămâna trecută a suferit a cincea înfrângere din șase meciuri susținute în deplasare (ca un amănunt, toate au fost la același scor, 1 – 2), CS Hunedoara joacă sâmbătă pe „Michael Klein” un meci extrem de important pentru deznodământul acestei campanii de primăvară.
Adversara sa este Avântul Reghin, aflată pe poziția a treia în seria 9 și ajunsă la doar trei puncte de locul de baraj. Oaspeții au acumulat 20 de puncte din șase victorii, două egaluri și trei înfrângeri, golaveraj 23 – 13, în timp ce gazdele au adunat doar 10 puncte din două victorii, patru egaluri și cinci înfrângeri, având 12 goluri marcat și 16 primite. În etapa trecută mureșenii au terminat la egalitate, 0 – 0 pe teren propriu, întâlnirea cu Sticla Arieșul Turda.
În tur la Reghin a fost un meci cu cântec. Hunedorenii au condus la pauză prin golul lui Herci din penalty, însă eliminarea lui Kovacs la mijlocul reprizei secunde a cântărit enorm în deznodământul partidei. Chiar și așa, Avântul a avut nevoie de ultimele minute pentru a întoarce rezultatul, golurile venind târziu (`77 și `82).
Rămasă pe locul 8, Hunedoara este separată de un singur punct de prima poziție retrogradantă. Dincolo de rezultatul propriu cu Avântul, evident cel mai important, să aruncăm o privire și la programul contracandidatelor din această etapă a 12-a.
Vineri sunt programate două partide.
Unirea Alba Iulia (locul 6, cu 14 puncte) are o misiune grea la Dej cu Unirea din localitate, liderul detașat al campionatului (28 de puncte). La polul opus al dificultății se află Sticla Arieşul Turda (locul 7, cu 12 puncte), care primește acasă vizita „lanternei” Industria Galda (4 puncte), grupare practic condamnată la retrogradare.
Sâmbătă, pe lângă meciul Hunedoarei, se mai dispută alte două întâlniri. Cel mai interesant joc al etapei pare a fi cel dintre Sănătatea Cluj (locul 5, cu 15 puncte) și Unirea Ungheni (locul 4, cu 20 de puncte). În fine, Ocna Mureş (locul 9, 9 puncte) merge în fieful Cugirului (locul 2, cu 23 de puncte), de unde orice punct ar fi mai mult decât binevenit în tentativa de a evada din subsol.