Vineri, pe stadionul CFR din Simeria, CS Municipal Deva a întâlnit Gilortul Târgu Cărbunești într-un meci important al rundei cu numărul 11. Oaspeții veneau după un parcurs de amicale în care înregistraseră trei victorii, o remiză și două înfrângeri, ultimul rezultat fiind un dătător de speranțe 2 – 0 cu CSU Craiova II.
Gazdele au început mai bine jocul și după câteva incursiuni în careul advers ale lui Șulea și Vitan au avut prima mare ocazie în minutul 5: Șulea îl servește bine pe Ghighilicea în suprafața de pedeapsă, acesta șutează la colțul lung, Constantinescu respinge cu greu, mingea ajunge la Vitan și acesta, singur-singurel în patru metri, reia peste poartă.
Replica oaspeților nu a întârziat să apară și Cocină este blocat bine în 6 metri de Vasiu. Devenii reiau atacurile, însă cu mari carențe la finalizare. Șulea șutează dezastruos de la 17 metri din poziție centrală, Ghighilicea, bine găsit de Trașcă în suprafața de pedeapsă, întârzie șutul și pierde mingea, Trașcă greșește o preluare singur în careu, iar Șulea nu poate relua cu capul centrarea lui Ghighilicea.
Treziți parcă din pumni, gorjenii reacționează și Cocină prinde un șut puternic de la 20 de metri, la capătul unui contraatac periculos, însă mingea este trimisă pe mijlocul porții și Manea reține. Un minut mai târziu Vasiu rezolvă cu prețul unui corner o altă acțiune a lui Cocină, cel mai periculos om de atac al oaspeților în acest mitan. Cea mai mare șansă de gol a Gilortului din prima repriză apare în minutul 26, când Manea scoate în corner cu un reflex extraordinar șutul din 14 metri al lui Oprișa. Și Unguru prinde poarta cu un șut pe colțul scurt din lovitură liberă de la 23 de metri lateral stânga, însă portarul devean este imbatabil și respinge din nou.
Unicul gol al întâlnirii a fost rodul unei inspirații de zile mari. Bîrzan, abia introdus pe teren în locul unui Vitan șters în prima jumătate de oră, face o cursă pe partea dreaptă, pătrunde în careu și trimite elegant și precis la colțul lung pentru 1 – 0. Până la pauză am mai notat doar accidentarea lui Tecsi și înlocuirea lui cu Radak, care a intrat bine în meci și a făcut un joc bun, și șutul slab al lui Ghighilicea de la 30 de metri, fără probleme pentru Constantinescu.
În partea secundă s-a jucat în ritm alert, dar fără faze de poartă în cea mai mare parte a timpului. Avramescu a prins un șut bun din lovitură liberă de la 28 de metri, dar balonul s-a dus în plasa laterală (min. 54) și tot el trimite mult peste poartă două minute mai târziu. Deva a contat în ofensivă mai mult la fazele fixe, însă Vasiu și Radak nu reușesc să își plaseze loviturile de cap la cornere. Nanu și-a betonat defensiva prin introducerea lui Doboș în locul lui Trașcă, și el departe la acest meci de pofta de joc arătată în amicale. Bîrzan (min. 74) și Șulea (min. 79) finalizează contraatacuri bune cu șuturi neconvingătoare, dar Constantinescu are intervenții nesigure și respinge în față, fără ca devenii să profite.
Finalul partidei i-a găsit pe gorjeni cu arme și bagaje în terenul gazdelor, în încercarea disperată de a egala. Doboș respinge în corner din fața lui Dolcescu în careul mic, Roncea expediază un „trasor” puțin peste transversală (min. 85) și tot el ratează egalarea în ultimul minut, fiind blocat providențial de Radak la doi metri de poartă după centrarea lui Filip în careul mic, mingea trecând peste transversală. În această perioadă Deva a mai avut doar o zvâcnire ofensivă, la șutul de la 25 de metri a lui Bîrzan, balon boxat în față de Constantinescu.
CSM obține astfel o victorie extrem de muncită, care o apropie la doar două puncte de podium și o îndepărtează mult de zona primejdioasă a clasamentului.
Iată ce ne-au declarat „la cald” cei doi tehnicieni.
Florin Popete (Gilortul): „Am dominat cea mai mare parte a meciului. Ei au avut o singură ocazie și ne-au dat un gol, noi ne-am creat foarte multe ocazii și nu am reușit să fructificăm nici una. Finalul a fost mult mai intens și mai interesant, nu mai aveam ce pierde, am făcut schimbări și ne-am dus peste ei. Acesta era considerat cel mai echilibrat meci al etapei, așa cum a și fost. Puteam obține astăzi cel puțin un punct, meritat cred eu după aspectul jocului.”
Ștefan Nanu (Deva): „În primul rând, importante sunt punctele obținute. Dacă în meciurile trecute am jucat frumos și am pierdut puncte, astăzi nu am strălucit. Așteptam mult mai mult de la unii jucători, care trebuie să își schimbe mentalitatea. Sunt fotbaliști care au calitate, pot să facă diferența, cu mentalul stau mai prost. Am nevoie de jucători care dau sută la sută pe teren. M-a mirat oboseala acuzată de unii, nu au avut prospețime, poate și viața extrasportivă își spune cuvântul. Urmează pentru noi meciul din deplasare cu Hermannstadt, este obligatoriu să luăm cele trei puncte. Sper să văd o cu totul altă față a echipei la Hermannstadt, o altă atitudine în joc. Obiectivul nostru rămâne același, clasarea în primele cinci locuri. Personal îmi doresc locul 2, suntem acolo în luptă cu Mediaș, cu Cărbunești, dar și cu alții.”
CS Municipal Deva – Gilortul Tg. Cărbunești 1 – 0 (1 – 0)
A marcat Bârzan (min. 35)
DEVA: Manea – Curescu, Tecsi (min. 38 Radak), Vasiu, Branea – Vitan (min. 30 Bîrzan), Ianc, Țoiu, Trașcă (min. 57 Doboș) – Ghighilicea, Șulea. Antrenor Ștefan Nanu.
GILORTUL: Constantinescu – Afrim, Dolcescu, Popa (min. 81 Safta), Miroiu – Oprișa, Avrămescu – Căldăraru (min. 79 Filip), Unguru (min. 67 Almăjanu), Stăniloiu (min. 46 Roncea) – Cocină (min. 67 Dănăricu). Antrenor Florin Popete
Arbitri: Dragoș Lunca – Paul Pojar, Robert Mereș (toți Cluj Napoca)