Un joc de bună calitate și un test util pentru ambele echipe s-a jucat duminică pe sinteticul devean între echipa secundă a CSM Deva (care activează în Liga 4) și Jiul Petroșani. Câștig de cauză au avut în cele din urmă oaspeții, evident mult mai experimentați, însă foarte tinerii jucători ai gazdelor au oferit o replică peste așteptări formației de ligă superioară. Nu e mai puțin adevărat că petroșănenii s-au întrecut în ratări, Mazilu, Bădărău, Cuibari, Remus Sandu, Matei, Drăgoescu sau Bocu irosind mai bine de zece ocazii de gol. Iar când șuturile lor au prins spațiul porții au găsit un portar devean, pe Bîrsan, în zi de grație, cu câteva intervenții absolut senzaționale.
Mazilu a deschis scorul destul de repede, după o fază inițiată de Mărmăneanu și un șut respins de portar. De partea cealaltă juniorii Devei au încercat un joc curajos, de construcție, dar cu puține reușite la finalizare. În ultimul sfert de oră al reprizei, Boldor nu a tras la poartă de la 16 metri din poziție ideală, iar Vărzaru făcut o cursă frumoasă, a scăpat singur în poziție centrală în careu, dar nu și-a găsit pașii pentru șut.
Imediat după pauză Soare și Boldor au trecut pe lângă gol la o minge centrată în fața porții de Nicoară. Egalarea a venit după lovitura liberă de la 20 de metri executată de Sapta, moment când între buturile Jiului se afla deveanul Adobroaie, după accidentarea lui Teslici (titularul din prima repriză Haring se afla deja la vestiar). Bădărău, Mazilu, Cuibari și Matei l-au evidențiat în continuare pe Bîrsan, învins abia pe final de meci de Bădărău, după centrarea lui Cuibari. Sapta a expediat un șut peste poartă cu două minute înainte de final și astfel s-a scris istoria acestui amical, cu Jiul trebuind să muncească mult pentru o victorie în cele din urmă meritată.
„A fost primul amical după două săptămâni de pregătire. Sincer să fiu nu mă așteptam la mare lucru, am urmărit de la băieți doar să respecte așezarea în teren. A fost de fapt un antrenamente prin joc, cu întreg lotul avut la dispoziție. Avem doi accidentați, pe Torkos și Stoicoiu, pe care nu i-am putut folosi. Astăzi l-am avut în probe pe Bogyo și mai suntem în tratative cu Universitatea Petroșani pentru doi jucători, dar încă nu am finalizat nimic. Deocamdată nu am realizat nici un transfer în această iarnă”, ne-a declarat la finalul jocului Anton Sedecaru, antrenorul Jiului.
CSM Deva II – Jiul Petroșani 1 – 2 (0 – 1)
Au marcat: Sapta (63), respectiv Mazilu (10), Bădărău (78)
Deva: Bîrsan – Maciu, Vărzaru, Iordache, Tătar – Sapta, Iștoc – Nicoară, Soare, Coman – Boldor. Au mai jucat Adobroaie, M. Luca, Tamaș, Atila, Strugariu, Avram, Sicoe, Nedelcu, Voinea. Antrenor Marius Sîrbu
Jiul: Haring – Szekely, Matei, Arcuși, Bocu – Drăgoescu, R. Sandu – Bădărău, Mazilu, Mărmăneanu – Cuibari. Au mai jucat Teslici, Turcu, Perșe, Keszeg, Bălan, Bogyo. Antrenor Anton Sedecaru