Vineri, „sinteticul” din Deva a avut de trecut proba zăpezii, pentru că a început să ningă cam cu o oră înainte de amicalul dintre CS Municipal și CSO Cugir. Meciul s-a jucat pe ninsoare (în cea mai mare parte) și pe frig, ceea ce a impus un ritm alert care a contribuit la spectaculozitatea jocului și a constituit un test util pentru cele două formații.
Nici nu se așezaseră bine pe teren echipele și primul atac a însemnat deschiderea scorului, balonul purtat de deveni până în careul mic al oaspeților fiind trimis în plasă de Ghighilicea. Putea fi 2 – 0 la o acțiune individuală superbă a lui Trașcă finalizată cu șutul lui Vitan în portarul Toilă (min. 15), dar și 1 – 1 la bara lui Cocan după o fază lucrată frumos de Lupu (min. 20), cei doi ex-deveni fiind în prim-planul ofensivei cugirene. Până la urmă tot gazdele au punctat prin Trașcă, cu un șut din unghi (min. 30). Același Trașcă – în bună dispoziție de joc, ca și cu Reșița dealtfel, numai dacă l-ar ține și în partidele oficiale! – putea marca golul trei, însă mingea trimisă de el a trecut puțin prin fața porții (min. 37).
După pauză au apărut schimbările în cele două tabere, ambii antrenori dorind să îi vadă la lucru pe toți componenții loturilor. S-a mai înscris o singură dată, prin Vlădia, la o minge scăpată în față de Manea la un corner (min. 51), însă faze de poartă au mai fost destule. Cea mai mare ocazie de gol a devenilor i-a aparținut lui Sulea, care a scăpat singur spre poartă, însă nu a găsit soluția la finalizare (min. 77).
A existat și destulă nervozitate la acest amical, jucătorii angrenându-se în clinciuri verbale și fizice în câteva rânduri. Au fost la mijloc și „polițe” mai vechi de plătit, și ceva orgolii – patru foști jucători ai Devei se află acum la Cugir, inclusiv golgeterii Șaucă și Lupu – însă până la urmă lucrurile s-au calmat și meciul a reintrat în normal.
„A fost un joc foarte bun, în compania unei echipe care trage la promovarea în liga a doua. Am controlat atât prima cât și a doua repriză. Mă bucură mult jocul bun, pentru că am venit după o săptămână de antrenamente fizice. Cei trei jucători aduși în această iarnă. Sulea, Ianc și Vasiu sunt un câștig enorm pentru echipă, au calitate, au experiență. De luni plecăm într-un cantonament de 8 zile la Băile Herculane, unde trebuie să acumulăm pentru returul de campionat. Ne mai trebuie un junior pe postul de fundaș dreapta, deoarece Curescu este accidentat, la fel ca și Radak dealtfel, ambii cu probleme la tendon. Am să mai iau doi – trei copii de calitate în cantonament, alături de echipa mare, trebuie să le dăm încredere. Obiectivul nostru rămâne clasarea între locurile 1 – 5, eu personal îmi doresc locul 2. Avem primul meci acasă cu Cărbunești, aflată acum pe 2, suntem la cinci puncte de ei, dacă îi batem ne apropiem la două puncte”, a declarat la finalul partidei Ștefan Nanu, antrenorul lui CSM Deva.
CSM Deva – CSO Cugir 2 – 1 (2 – 0)
Au marcat: Ghighilicea (1), Trașcă (30) – Vlădia (51)
Deva: Dombradi – Bogdanovici, Tecsi, Vasiu, Doboș – Țoiu, Ianc, Trașcă – Vitan, Șulea, Ghighilicea. Rezerve: Manea – Bîrzan, Branea, Soare, Maciu, Iștoc, Sapta, Iordache, Teodorescu, Coman. Antrenor Ștefan Nanu
Cugir: Toilă – Tăban, Țăranu, Vitinha, Casian – Contra, Budin – Donzelli, Cocan, Dușmanu – Lupu. Rezerve: Opric – Bănică, Dohotariu, Igrozan, Vlădia, Rus, Șaucă, Boldea, Neagu, Păcurar, Șuteu, Voicu, Itu, Cioargă. Antrenor Lucian Itu