Jiul a disputat miercuri partida cu Gilortul Târgu Cărbuneşti, restanţă din etapa a opta. Echipa oaspete, fără îndoială revelaţia seriei a şaptea, venea pe „Petre Libardi”din postura de ocupantă a locului 3 şi se anunţa un adversar dificil. Formaţia din Valea Jiului a confirmat însă forma bună în care se află şi s-a impus cu scorul de 2 – 1.
După o primă repriză încheiată fără gol, gazdele au deschis scorul prin Cuibari, care a fructificat o centrare a lui Bădărău în min. 58. Peste numai patru minute o lovitură liberă din lateral pentru oaspeţi aduce mingea în careul Jiului şi ex-deveanul Roncea reia cu capul şi aduce egalarea. Golul victoriei i-a aparţinut lui Mazilu, la o nouă pasă a lui Bădărău peste întreaga apărare gorjeană, cu un sfert de oră înainte de final.
În urma acestui rezultat Jiul urcă o poziţie în clasament şi termină turul pe locul 7, cu 10 puncte. Trupa din Vale mai are însă un meci de jucat în acest an, în deplasare cu Flacăra Horezu, sâmbătă, de la ora 14. Partida contează pentru prima etapă a returului.
„A fost un meci greu. Am condus cu 1 – 0, dar ne-au egalat aproape imediat şi a trebuit să o luăm de la capăt. Îi felicit pe băieţi, au demonstrat încă o dată că au caracter. Reamintesc, toţi componenţii lotului nostru sunt din Valea Jiului. Iată că după un început modest de campionat, nu ca exprimare în joc, ci în urma impactului cu liga a treia, am reuşit să adunăm câteva puncte pe final. Sigur, au fost şi cele două deplasări de la Hermannstadt şi Costeşti pe care trebuia să le câştigăm. Cu cele patru puncte în plus eram şi mai sus în clasament”, ne-a declarat după această victorie Toni Sedecaru, antrenorul formaţiei din Petroşani.
Jiul Petroşani – Gilortul 2 – 1 (0 – 0)
Jiul: Haring – Stoicoiu (min. 92 Perşe), Matei, Torkos, Arcuşi – Bădărău, Bănceanu, R. Sandu, Mazilu – Cuibari (min. 90 Bocu), Mărmăreanu (min. 46 Mareş). Antrenor Toni Sedecaru
Rezerve: Teslici – Bocu, Keszeg, Mareş, Turcu, Perşe, Bălan, Szekely.
Gilortul: Poenaru – Afrim, Dolcescu, Popa, Bărăitaru – Oprişa, Miroiu – Almăjanu, Dănăricu, Stăniloiu – Roncea. Antrenor Florin Popete
Au marcat: Cuibari (58), Mazilu (75), respectiv Roncea (52)
Arbitri: Adrian Dumitru – Florin Mocanu (ambii Târgovişte), Andrei Dumitrescu (Bucureşti)