Primul punct în deplasare pentru Hunedoara 1
Fotbal liga a III-a

Primul punct în deplasare pentru Hunedoara

CS Hunedoara a jucat marţi la Turda restanţa din etapa a cincea cu Sticla Arieşul. Partida s-a încheiat la egalitate, 0 – 0, deşi au existat situaţii de a marca de ambele părţi. Pentru hunedoreni este primul punct obţinut în acest campionat pe teren străin, după două înfrângeri la limită la Ungheni şi Reghin.

„A fost un joc echilibrat, în care noi ne-am creat totuşi cele mai mari ocazii. Am avut şi bară, prin Mardare în minutul 75, şi două ratări singur cu portarul ale lui Iacob, şi din trei metri, şi din cinci metri… E drept, şi portarul nostru Lefter a avut două intervenţii foarte bune prin care a evitat primirea golului. Suntem oarecum mulţumiţi de acest rezultat, mai ales ţinând cont că am mai pierdut înainte de acest meci cinci jucători, toţi diagnosticaţi cu covid: Raţ, Bloj, Kelemen, Tiric şi Buzincu. Ei se adaugă pe lista indisponibililor lui Banac şi Kocsis, accidentaţi, iar astăzi s-a accidentat şi Marinca. Acum la Turda Kovacs a intrat fără nici un antrenament, că nu am avut pe cine să bag. Ne aşteaptă alte două deplasări, sâmbătă la Cluj cu Sănătatea, miercuri la Dej cu Unirea. Sperăm să mai recuperăm din băieţi până atunci şi să putem să duce până la capăt acest tur de campionat”, ne-a declarat antrenorul hunedorean Raul Spătaru imediat după meci.

 

Sticla Arieşul Turda – CS Hunedoara 0 – 0

 

Hunedoara: Lefter – Ciucurescu, Radicof, Mardare, Trăşcan – Pau, R. Cristian, Marinca (min. 70 Herci), D. Creciunesc – Iacob (min. Bortaş), Vasinc (min. 88 Kovacs). Antrenor Raul Spătaru

Arbitri: Roxana Recorean (Mediaş) – Cosmin Bojan (Tg Mureş), Daniel Nagy (Mediaş)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *