Fotbal liga a III-a

Joc convingător şi prima victorie pentru CSM Deva

Având cuţitul la os după două înfrângeri suferite în primele două etape din campionat, devenii nu aveau nici o altă alternativă decât victoria în partida de vineri cu echipa secundă a lui Hermannstadt. Şi au reuşit-o, iar cel puţin la fel de important ca şi cele trei puncte obţinute este maniera în care au controlat jocul. Trupa lui Nanu a fost practic permanent la conducerea ostilităţilor, iar scorul final de 2 – 1 nu reflectă fidel superioritatea netă a gazdelor (meciul a avut loc tot la Simeria, pe stadionul „CFR”).

 

Cu cinci schimbări în formula de start faţă de jocul pierdut la Gilortul în runda precedentă, Deva a fost o echipă remaniată radical. Dombradi între buturi (portarul junior titular în sezonul trecut la Baia Mare, cu care a jucat barajul de promovare în Liga 2), Niţuică apărut pe un post delicat, care a creat destule bătăi de cap până acum, cel de fundaş dreapta, Bîrzan readus la echipa deveană şi nu în ultimul rând Tecsi, care a adus consistenţa necesară în atac, au fost cele patru transferuri realizate în această săptămână. Mai adăugăm aici titularizarea în premieră a lui Ghighilicea, revenit după o accidentare, şi trecerea lui Ţoiu pe post de fundaş central, pentru a vedea de ce CSM a arătat cu totul altfel în acest joc.

 

Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru trupa de sub Cetate şi după câteva şarje ofensive a venit deschiderea scorului în min. 7: Traşcă a centrat perfect de pe stânga şi Ghighilicea a reluat cu capul din 10 metri la vinclul porţii sibiene, în ciuda vântului puternic din faţă. Gazdele au continuat atacurile, Bîrzan a executat periculos o lovitură liberă şi Agârbiceanu a boxat, iar peste două minute Tecsi a avut o incursiune caracteristică pe partea stângă, a pătruns în careu şi a şutat de la 7 – 8 metri la colţul lung, puţin pe lângă poartă.

Contrar cursului jocului, în min. 17 a venit egalarea: la un corner acordat cu destulă uşurinţă de apărarea deveană balonul a ajuns cumva – printr-un careu suprapopulat – la Iaru, nemarcat şi singur la doi metri de poartă, iar mijlocaşul Hermanstadtului nu a avut de făcut decât să împingă balonul în plasă.

Aspectul partidei nu s-a schimbat cu nimic. Deva a construit atac după atac în faţa unei formaţii care s-a apărat într-un 5 – 4 – 1 aglomerat în preajma şi în propriul careu de 16 metri. Bîrzan a prins un şut sănătos de la 25 de metri deviat în corner de un fundaş, pentru ca min. 24 să aducă ratarea meciului: Tecsi şutează bine din interiorul careului, Agârbiceanu respinge în faţă şi Vitan reia din 4 metri exact pe direcţia portarului sibian, care respinge cu piciorul. Ocaziile de gol au continuat să curgă: Târş – care în acest meci a evoluat ca o veritabilă extremă dreaptă – centrează în 10 metri şi Ghighilicea reia de data aceasta slab cu capul, o combinaţie între Tecsi şi Doboş aduce balonul în careu la Bîrzan, care nu obţine nimic la această fază, Târş trimite de la 22 de metri puţin peste transversală, un atac rapid purtat de Ghighilicea nu este finalizat de Tecsi, blocat în careul advers, mingea centrată din cornerl de Bîrzan este reluată cu capul peste poartă de acelaşi Tecsi, iar Târş, găsit liber în careu de centrarea lui Doboş, întârzie şutul, este blocat şi nu obţine decât o lovitură de colţ.

 

Repriza a doua a început de unde a rămas prima, cu atacuri devene. Doboş a centrat bine o dată în plus şi de la opt metri Ghighilicea a trimis cu capul, cu pământul, peste poartă. Acţiunea lui Tecsi este finalizată de Bîrzan cu un şut de la 20 de metri, boxat de Agârbiceanu în corner. Parcă agasat de ratările colegilor, Traşcă ia mingea de la mijlocul terenului, trece ca un cuţit prin unt de liniile defensivei adverse, intră în careu pe partea stângă şi trimite frumos la colţul lung pentru 2 – 1, o reuşită individuală superbă.

Vitan îşi trece şi el în cont o ocazie, şut de la 20 de metri peste poartă după acţiunea lui Ghighilicea, Tecsi bate o lovitură liberă de la 17 metri, portarul respinge, mingea îl loveşte pe Stere, aflat la doi metri de poartă, şi iese în aut.

Nemaiavând nimic de pierdut, cei de la Hermanstadt ies la joc şi au singurele şanse notabilă din partea secundă în minutele 65 şi 66. Mai întâi Şter şutează din unghi în plasa laterală, pentru ca apoi Tineiu să centreze periculos prin faţa porţii devene, fără să apară cineva la finalizare. Deva putea închide meciul, însă Vitan pierde un tempo şi este blocat la capătul unei faze construite de Târş şi Tecsi, voleul lui Bogdanovici din 6 metri nu prinde cadrul porţii după o lovitură liberă bătută de Vitan, Tecsi scapă singur pe contraatac dar nu mai are suflu să ajungă balonul respins de portarul ieşit bine la 16 metri şi tot Tecsi, servit bine de Traşcă, reia peste poartă din marginea careului mic în al patrulea minut de prelungiri.

Concluzionând, a fost o victorie pe deplin meritată a CSM-ului în faţa unui adversar incomod, care a alergat enorm, are câţiva jucători care promit pentru viitor, însă diferenţa de experienţă şi de valoare, să o spunem, la momentul actual au fost decisive.

 

CS Municipal Deva – Hermanstadt II 2 – 1 (1 – 1)

 

Deva: Dombradi – Niţuică, Radak, Ţoiu, Doboş – Bîrzan (58 Stere), Vitan, Traşcă – Târş (76 Lehel), Ghighilicea (66 Bogdanovici), Tecsi. Antrenor Ştefan Nanu

Hermanstadt: Agârbiceanu – Oprişor, Stoian, Hanzu, Mustea – Solomon, Iaru, Sulea – Standima (57 Dancu), Tineiu, Şter (70 Ghizdăvescu). Antrenor Dorin Zotincă

Au marcat: Ghighilicea (7), Traşcă (53), respectiv Iaru (17)

Arbitri: Mircea Salomir (Cluj) – Dragoş Popa (Băişoara), Alin Revnic (Cluj)

Observatori: Dorin Micşa (Timişoara), Constantin Făniţă (Timişoara)

 

Declaraţii după meci:

Ştefan Nanu: „Am făcut un joc bun, în faţa unei echipe de copii care au calitate, este o selecţie bună la clubul din Sibiu. Îi felicit pe băieţi pentru această victorie, în special pe Tecsi, care a adus calitate în atac, ştie să ţină de minge atunci când trebuie. Şi pe Traşcă îl felicit pentru golul pe care l-a reuşit, dacă va mai creşte fizic poate ajunge jucător de liga întâi. Despre meci ce să spun, aţi văzut, noi ne-am creat ocazii, ei ne-au egalat pe o nesincronizare, Avem cinci – şase jucători noi, încă nu există omogenitate la echipă, calitate însă este. Spre exemplu Ghighilicea a fost golgeter la Filiaşi în campionatul trecut, a jucat acum după doar două săptămâni de antrenament, a dat un gol şi a avut o ocazie de gol. Urmează pentru noi un meci greu la Petroşani, le-am şi spus băieţilor că jocurile cele mai grele sunt cele cu echipele de jos din clasament, care nu au nimic de pierdut, se agaţă de tine şi te pot încurca.”

Dorin Zotincă: „O victorie meritată pentru echipa gazdă, ei şi-au creat ocazii mai multe. Noi încercăm la fiecare meci să ne ridicăm la valoarea adversarilor din liga a treia. Şi astăzi am avut un portar născut în 2004 şi vom continua să jucăm cu el în continuare, chiar dacă a mai şi greşit. Avem numai jucători tineri, care trebuie să muncească în continuare şi să îşi aştepte rândul la echipa mare. Din seria noastră nu cunosc toate echipele, dar din ce am văzut până acum se joacă fotbal, seria este la un nivel foarte bun. Deva ne-a dominat pe alocuri copios, l-am şi felicitat pe Nanu, pe care l-am avut ani de zile adversar pe teren în liga întâi.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *