Etapa a remizelor în seria a patra din Liga 3 1
Fotbal Fotbal liga a III-a

Etapa a remizelor în seria a patra din Liga 3

Aşteptat cu interes, startul în returul ligii a treia a nu a adus surprize de proporţii în etapa a 16-a – cel puţin nu în seria noastră. Iată mai întâi rezultatele consemnate la finele săptămânii trecute.

vineri:

ACS Poli Timişoara – Fortuna Becicherecu Mic 2 – 1
LPS Cetate Deva – CSC Dumbrăviţa 1 – 1
U Craiova 1948 SA – Şoimii Lipova 2 – 2
sâmbătă:

Crişul Chişineu Criş – Progresul Pecica 0 – 0

Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3 – 3
CS Hunedoara – Viitorul Dăeşti 3 – 3
ACSO Filiaşi – Gilortul Târgu Cărbuneşti 1 – 0

Flacăra Horezu – Naţional Sebiş 3 – 0 „la masa verde”, Sebiş s-a retras din campionat.

 

Nu surprinde foarte tare nici măcar egalul dintre Craiova şi Lipova, oltenii fiind deja cu sacii în căruţă, având un picior şi trei sferturi în liga a doua (asta dacă a mai rămas vreun dubiu în privinţa promovării, deoarece cred sincer că jocurile sunt făcute demult în privinţa aceasta). În rest, echipele aflate pe locuri retrogradante care încă mai speră la salvare – vorbim aici de Filiaşi şi ACS Poli – au câştigat câte trei puncte mari în meciurile disputate pe teren propriu cu Gilortul (care pare definitiv condamnată la revenirea în liga 4), respectiv Becicherecu.

Etapa aceasta a semănat mai mult decât cu orice altceva cu o rundă dintr-un turneu de şah în care câştigătorul este cunoscut, iar ceilalţi participanţi sunt de valori apropiate. În cele şapte partide disputate au fost cinci remize şi două victorii „la alb”, necesare ca aerul celor care le-au obţinut. În acest context nici măcar nu putem afirma că egalurile înregistrate acasă de cele două reprezentante ale judeţului constituie eşecuri în totalitate, deşi evident că se aştepta mai mult atât de la Deva cât şi de la Hunedoara.

Devenii câştigaseră în tur la Dumbrăviţa, însă în meciul de la Simeria un penalty discutabil primit de oaspeţi chiar în debut a frânat elanul unei echipe care încă îşi caută reperele. Să nu uităm, în primul 11 aliniat vineri de Nanu au fost cinci nume noi faţă de garnitura folosită în toamnă, aşadar mai este de lucrat la capitolul omogenitate. La fel şi în ceea ce se cheamă randament şi angajament în joc, fapt subliniat de tehnicianul devean după meci, însă aceasta este o altă discuţie.

În ceea ce priveşte pe Hunedoara, în partida cu Dăeşti a avut 3 – 1, a ratat un penalty la 3 – 2, a avut un gol valabil – zicem noi – anulat la scorul de 1 – 1 (e drept, şi oaspeţii au avut o reuşită nevalidată la 0 – 0), aşadar aici se poate spune că elevii lui Spătaru au scăpat printre degete două puncte în plus. Oricum, este abia primul meci oficial din 2020, mai e mult de jucat şi este timp pentru ambii antrenori de umblat la „reglajul fin” al echipelor lor.

Prima ocazie pentru Cetate va fi în etapa următoare, când se deplasează în fieful echipei cu nume lung, CS Comunal Ghiroda şi Giarmata Vii. În tur la Deva a fost un meci cu cântec şi suspiciuni, încheiat 0 – 4. Hunedoara are zi de pauză sâmbătă şi va lua trei puncte „la masa verde”, după retragerea anunţată a celor de la Naţional Sebiş.

Iată programul etapei a 17-a, care se va disputa în 13 şi 14 martie:

ACSO Filiaşi – ACS Poli Timişoara
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – LPS Cetate Deva
Gilortul Târgu Cărbuneşti – U Craiova 1948 SA
Şoimii Lipova – Flacăra Horezu
Viitorul Dăeşti – Gloria Lunca Teuz Cermei
CSC Dumbrăviţa – Crişul Chişineu Criş
Progresul Pecica – Fortuna Becicherecu Mic

Naţional Sebiş – CS Hunedoara va fi omologat 0 – 3

 

Clasamentul în Liga 3 seria 4

 

  1. Craiova 16 13     3       0       40 – 9        42
  2. Lipova 16 8       5       3       32 – 15      29
  3. Crişul 16 8       4       4       21 – 19      28
  4. Horezu 16 8       3       5       22 – 15      27
  5. Pecica 16 7       5       4       25 – 18      26
  6. Dumbrăviţa 16 6       5       5       32 – 23      23
  7. Hunedoara 16 7       2       7       31 – 31      23
  8. Ghiroda 16 6       3       7       29 – 25      21
  9. Cermei 16 5       6       5       28 – 29      21
  10. Becicherecu 16 4 8       4       23 – 20      20
  11. Dăeşti 16 5       5       6       35 – 39      20
  12. Deva 16 4       6       6       16 – 19      18
  13. Filiaşi 16 4       3       9       24 – 36      15
  14. Timişoara 16 4       2       10     17 – 35      14
  15. Sebiş* 16 4       2       10     20 – 39      14
  16. Gilortul 16 3       2       11     14 – 37      11

* Naţional Sebiş s-a retras din campionat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *