Cei veniţi sâmbătă pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara – şi au fost în număr destul de mare, circa 600 de spectatori – la debutul în retur al favoriţilor au avut ce vedea. Au fost de toate: şase goluri validate şi alte trei anulate (!), dintre care două discutabil, execuţii tehnice deosebite la cele mai multe dintre ele, o gafă de portar comisă mai rău ca în curtea şcolii, un penalty transformat şi altul ratat, evoluţie palpitantă a scorului şi un final de „care pe care”, unde orice deznodământ părea posibil la un moment dat.
Până la urmă ambele tabere au fost nevoite să se mulţumească cu câte un punct, mai bun decât nimic şi util în clasamentul unei serii în care echilibrul valoric între marea majoritate a formaţiilor este cuvântul de ordine.
Debut fulminant şi repriză încheiată cu gol
Nici nu se aşezaseră bine echipele pe teren că Vasinc a şi ajuns în careul advers, dar şutul său a fost blocat de apărătorii adverşi. În replică, în min. 3 Viitorul a dat drumul la un contraatac în care trei oameni au scăpat singuri în careul hunedorean şi Neacşu a trimis balonul în plasă. Centralul a validat iniţial golul, însă la protestele gazdelor şi după consultarea cu asistentul a revenit asupra deciziei şi a dictat ofsaid – bineînţeles, fiind rândul oaspeţilor să protesteze.
Primul gol valabil a venit în min. 12, când Iacob, după o cursă pe partea dreaptă, a întors balonul pentru Burlacu în colţul careului mare şi acesta a expediat un şut superb în diagonală, chiar lângă bara din dreapta lui Marinoiu.
A urmat o perioadă de joc mai bun al gazdelor, cu câteva oportunităţi de a majora scorul. Iacob a scăpat singur şi a fost oprit la 18 metri de Bărbuţi cu preţul unui cartonaş galben, Trăşcan a executat periculos lovitura liberă şi Marinoiu a fost nevoit să boxeze în corner, tot Iacob a trecut de doi adversari şi i-a pasat lui Burlacu, acesta a şutat în blocaj, balonul a ajuns la Vasinc însă acesta a trimis slab şi portarul vâlcenilor a reţinut, iar Trăşcan a mai expediat de la 25 de metri un şut razant peste poartă.
Ritmul s-a mai domolit pe la mijlocul reprizei, după care oaspeţii au insistat mai mult în ofensivă. Iordache a trimis mult peste poartă din lovitură liberă, Neacşu a reluat imprecis cu capul centrarea lui Săraru, pentru ca în min. 33 Iordache să aducă egalarea cu o „torpilă” expediată la vinclu. Cea mai discutabilă fază a meciului a venit două minute mai târziu: Iacob şi Burlacu au conlucrat excelent pe partea dreaptă, balonul a ajuns la Robert Cristian şi acesta a şutat de la 25 de metri pe mijlocul porţii, însă golul a fost anulat după o altă consultare cu tuşierul, pentru un motiv greu de înţeles (posibil ca un jucător hunedorean să fi fost în câmpul vizual al portarului, dar careul vâlcean era oricum suprapopulat).
Iacob a irosit o ocazie rarisimă în min. 40, când pasa excelentă a lui Cristian l-a găsit singur la 10 metri de poartă, însă după o preluare reuşită a urmat un şut mult peste transversală. La cabine s-a intrat totuşi cu 2 – 1: în ultimul minut al reprizei Robert Cristian a bătut impecabil un corner şi Ciucurescu a trimis cu capul de la 8 metri în plasă.
Thrillerul a continuat după pauză
Partea secundă a început în aceeaşi notă ca prima. La numai două minute de la reluare Marinoiu, nejenat de nimeni şi nimic, a călcat pe minge ca un începător şi Vasinc a profitat, subtilizându-i „obiectul” şi trimiţând în poarta goală. Şuturile lui Burlacu şi Iacob nu au reuşit să treacă de blocajul advers, în replică Florin Costea marcând, dar de data aceasta a fost ofsaid fără dubii şi golul nu a fost acordat. Tot experimentatul atacant vâlcean i-a luat faţa lui Ionică în careu şi acesta l-a faultat din spate. Penaltyul corect acordat a fost transformat de Iordache şi s-a făcut 3 – 2 în min. 58.
Unul dintre momentele psihologice importante ale partidei s-a consumat în min. 67, când un henţ în careu a lui Bărbuţi a adus o lovitură de la 11 metri şi pentru Hunedoara. A executat Ionică, iar şutul său a zguduit transversala şi a revenit în teren. Ionică s-a revanşat oarecum în min. 72, când l-a blocat la trei metri de poartă pe Costea, aflat în poziţie clară de gol. Defensiva gazdelor a fost bătută un minut mai târziu, când mingea centrată din corner de Iordache a fost prelungită cu capul de Neacşu până la Florin Costea şi acesta a reluat din careul mic în plasă.
Finalul a fost unul extrem de animat. Gazdele au mai cerut un penalty pentru un presupus henţ la lovitura de cap a lui Kovacs după lovitura liberă a lui Bloj, centrarea lui Tiric nu este ajunsă de Babei sau Vasinc, Radicof cu o lovitură de cap şi Babei din 16 metri nu nimeresc ţinta, pentru ca Florin Costea să irosească un contraatac periculos cu o încercare de lob mult prea slabă şi Dumitrescu are timp să revină spre poartă şi să reţină. Ultima şansă de gol a venit în cel de al cincilea minut de prelungiri, când Tiric a şutat peste buturile lui Marinoiu.
CASETA
CS Hunedoara – Viitorul Dăeşti 3 – 3 (2 – 1)
Hunedoara: Dumitrescu – Cr. Creciunesc, Ciucurescu, Ionică, Trăşcan – Iacob, Marinca, R. Cristian /58 Kovacs), Bloj (76 Tiric) – Burlacu (62 Babei), Vasinc (82 Radicof). Antrenor Raul Spătaru
Dăeşti: Marinoiu – O. Vasile, Deaconescu (40 Mocioacă), Bărbuţi, Pătulea (22 Roşianu) – L. Săraru, Rizea, L. Iordache, Cr. Matei (67 Dima) – Neacşu (90+2 Paşoi), Fl. Costea. Antrenor Gabriel Mangalagiu
Au marcat: Burlacu (12), Ciucurescu (45), Vasinc (47), respectiv Iordache (33, 58 penalty), Costea (73)
Arbitri: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba) – Răzvan Spătar, Alina Voaideş
Declaraţii după meci:
„Sunt supărat pe mai multe lucruri, în primul rând pe rezultat. Să ţi se anuleze un gol la un şut de la 25 de metri pe mijlocul porţii, nu ştiu pentru ce motiv, eu nu am mai văzut aşa ceva. Sunt supărat că ni s-a anulat un gol valabil, că am avut 3 – 1 şi nu am putut ţine de scor, că am ratat un penalty la 3 – 2, m-a supărat că nu am avut reacţie când adversarul a revenit în joc şi pe tabelă. Trebuia să câştigăm astăzi cele trei puncte, dar a intervenit relaxarea la 3 – 1 şi greşeala de la penalty. Încercăm să recuperăm în etapele următoare. Ar fi trebuit să jucăm cu Sebişul săptămâna viitoare, urmează după aceea un meci cu Lipova, foarte greu. Din păcate l-am pierdut pe Vasinc, care a suferit o fractură de claviculă şi va lipsi o perioadă.”
Raul Spătaru, antrenor CS Hunedoara
„Nu ştiu ce să spun, pe cine dezavantajează acest egal, pe noi sau pe ei. A fost un joc bun, văd că oamenii au plecat mulţumiţi de la stadion, însă vă spun că este inadmisibil ca la liga a treia să avem asemenea arbitri. Cum pot arbitra la acest nivel, când la Vâlcea nici la liga a cincea nu am văzut aşa ceva, nu pot să îmi explic. A fost un meci frumos, din păcate jocul a fost făcut praf de arbitri. Până la urmă am luat un punct, bine că nu am pierdut. Este un egal obţinut în deplasare, un punct preţios în lupta pentru evitarea retrogradării, obiectivul pe care ni l-am propus. Şi să nu uităm, azi am avut şase juniori pe teren.”
Gabriel Mangalagiu, antrenor Viitorul Dăeşti