Cetate a continuat amicalele cu o victorie la Brad 1
Fotbal Fotbal liga a III-a

Cetate a continuat amicalele cu o victorie la Brad

Primul dintre cele două amicale ale lui Cetate Deva programate săptămâna trecută era prevăzut pentru marţi. Până la urmă jocul cu CSM Mihai Viteazu Vulcan din liga a patra a fost anulat. „Ne-au spus că la ei nu se poate juca, terenul e acoperit cu zăpadă, iar la Simeria nu avea rost să jucăm pe terenul doi. Şi aşa Bîrzan a făcut entorsă la antrenament din cauza terenului prost, nu am vrut să riscăm şi alte accidentări”, a spus Nanu.

Sâmbătă Cetate a jucat în deplasare la Brad cu Aurul, echipă clasată pe locul 3 în Liga 4 Hunedoara, de care a dispus cu 3 – 1 (2 – 0). Golurile devenilor au fost marcate de Marius Ion, reluare cu capul la o centrare a lui Filip (1 – 0, min. 7), Curescu, care a fructificat o pasă lungă a aceluiaşi Filip în spatele fundaşilor adverşi (2 – 0, min. 35) şi din nou de Marius Ion, tot cu o lovitură de cap la un corner executat de Velcotă (min. 56). Gazdele au redus diferenţa dintr-un penalty acordat în min. 86.

Ştefan Nanu a trimis pe teren un prim 11 cu Manea – Filip, Radak, Bogdanovici, Doboş – Ţoiu, Boldea, Herci – Curescu, M. Ion, Velcotă. În min. 55 în locul lui Bogdanovici a fost introdus Jude, iar după min. 65 la Deva au mai intrat pe rând Subţirică, Kelemen, Teodorescu, Târş şi Iovu, care i-au înlocuit pe Marius Ion, Doboş, Filip, Curescu şi Radak.

„Din nou am făcut o primă repriză bună, chiar foarte bună, ca şi în amicalul de săptămâna trecută (n. red.: victoria cu 3 – 1 de la Alba Iulia). Şi repriza a doua am început-o bine, după care am efectuat mai multe schimbări şi am încercat diferite formule de echipă. Am terminat meciul cu o linie de fundaşi complet schimbată, Teodorescu – Boldea – Jude – Kelemen, cu Iovu, Târş şi Velcotă în atac, Subţirică la mijloc şi Boldea stoper, câteva permutări pe posturi pentru mai multe variante de joc. Mă bucur pentru cele două goluri ale lui Marius Ion, aţi văzut cât ne-a lipsit în turul de campionat acel număr 9, am tot spus-o. Este un vârf de atac cu experienţă la 30 de ani, a evoluat şi în liga a doua, avem nevoie de un asemenea jucător pe acel post.

Nu i-am putut folosi astăzi pe Iana – venit accidentat de la lotul naţional, are o problemă la tibie, Bîrzan  – în continuare cu entorsă, nu a jucat deloc, Petresc – a acuzat o întindere şi l-am menajat astăzi. Vineri o să jucăm din nou la Alba Iulia cu Unirea, ultimul amical dinaintea începerii campionatului”, a declarat imediat după joc antrenorul principal al lui Cetate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *