Fotbal liga a IV-a Fotbal

Gloria Orașului Geoagiu revine pe primul loc

Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu 2 – 8

Gloria Geoagiu, încă o victorie la scor în Liga 4.

material documentat de Sorin Giurcă

Gloria Geoagiu (antrenor Ioan Marcu, director tehnic: Neluțu Budin), a realizat o nouă victorie la scor în Liga 4. Sâmbătă, „alb – albaștrii” au jucat în deplasare pe terenul celor de la Retezatul Hațeg, în etapa a XVIII –a, impunându –se cu scorul de 8 – 2 (4 – 1), încheind returul actualei ediții de campionat pe primul loc al clasamentului.

Astfel jucătorii echipei din stațiunea balneo – climaterică, și–au asigurat astfel o frumoasă vacanță de Crăciun, dat fiind că vor rămâne liderii Ligii cel puțin până în data de 29 februarie, atunci când este programată etapa a XIX –a din retur.

Totodată, Gloria a obținut a șasea victorie consecutivă din acest retur de campionat.

Partida dintre Retezatul Hațeg și Gloria Geoagiu, a fost ultimul joc oficial pentru domnul Bogdan Sever, în calitate de observator din partea AJF Hunedoara.

Golurile echipei noastre au fost marcate de Gheorghe Lucian Râșniță reușind o „manita” în minutele 23, 27, 32, 80, 85, Flaviu Chelariu (min 62, 64), Mihai Barb (min 20), iar pentru gazde au marcat Andrei Filipescu (min 45) și Andrei Pojoni (min 56 autogol).

Partida de la „poalele” Munțiilor Retezat, a început cu ocaziile irosite de elevii antrenați de Ioan Marcu. Al doilea marcatot al echipei, Chelariu a avut cele mai mari șanse ale începutului de meci: portarul Retezatului, Bobu Romulus, preia greșit o minge în careu, iar atacantul Gloriei, Chelariu, reușește să „îi fure” mingea, dar trimite imprecis cu poarta goală (min 10), iar după aceea șutul acestuia din interiorul careului mic este respins de portar (min 17).

Balul a fost deschis în minutul 20, de Barb, acesta a primit o centrare perfectă de la Râșniță, și l –a învins pe goalkeeper – ul Retezatului, cu un șut la colțul lung.

După aceea, a ieșit la rampă golgheterul Gloriei și a Ligii 4, Râșniță care a reușit hat- trick – ul în doar 9 minute, ajungând astfel la 21 de goluri.

A marcat mai întâi în minutul 23, cu un șut perfect din careu, după o pasă primită de la Chelariu, iar apoi a majorat diferența la 3 – 0 în minutul 27, reluând în plasă centrarea venită de la Barb, care i –a întors acestuia serviciul de la primul gol.

Tabela a fost modificată din nou de Râșniță, în minutul 32, finalizând cu un șut din careu, la colțul scurt, după o pasă venită de la Vișan.

Golul primei reprize, le –a aparținut în schimb gazdelor, unul spectaculos de altfel, reușit de Filipescu, direct dintr –o lovitură liberă de la 25 metri (min 45).

Partea secundă, le –a aparținut tot fotbaliștilor Retezatului, care au ieșit mai montați de la cabine, punând presiune pe buturile apărate de Corobea. Iar insistența gazdelor, dând roade în minutul 56, aceștia reușind să reducă pe tabela de marcaj, prin autugolul lui Pojoni. Mingea trimisă de portarul Gloriei Corobea, s –a izbit de acesta intrând în poartă.

A fost doar un „foc de paie”, pentru că „alb – albaștrii” vor mai înscrie de încă patru ori, în poarta Retezatului.

Primele două reușite i –au aparținut lui Chelariu, care a reușit o „dublă” în numai două minute, fotbalistul ajungând la cota 12 reușite în acest sezon.

Prima dată a marcat în minutul 62 cu un șut din afara careului, după o respingere din corner a fundașilor echipei gazdă. Iar după numai două minute, acesta a reușit să înscrie, după un – doi cu colegul său din topul marcatorilor Râșniță.

Ultimele două reușite ale partidei de la Hațeg, au fost semnate de Râșniță, într –un interval de 5 minute, prima dată în minutul 80, înscriind cu un lob elegant peste portarul gazdelor, după ce a scăpat singur spre poartă. Acesta a închis tabela în minutul 85, reușind să înscrie din interiorul careului mic, după o combinație pe traseul Vârlan – Samuilă.

S –a încheiat 8 – 2, iar Gloria trece pe locul 1 la ierarhiei, contabilizând 40 de puncte după 18 etape, „alb – albaștrii” profitând de neprezentarea Jiului Petroșani la meciul de la Brad, din cauza unor probleme cu mijlocul de transport.

Caseta tehnică: Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu 2 – 8 (1 – 4)

Retezatul Hațeg (antrenor Flaviu Itul): Bobu – Ardelean, Roșca,Filipescu, Ionașcu ,Puşcă ,Buzducea, Gavriluți, Grozoni (min 22,Pițigoi),Coroi,Popesc.

Pe banca de rezerve: Ursu, Popa, Mercurean, Drăgan.

Gloria Geoagiu (antrenor Ioan Marcu, director tehnic: Neluțu Budin): Corobea – Țuligă,Samuilă, Costea (min 73, Vârlan), Cristea (min 78 Dosan), Barb(min 61 Popa) , Vâjdea, Vișan, Pojoni, Chelariu, Râșniță.

Avatar photo
Nicolae Gavrea
Jurnalist sportiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *