În perioada 30 noiembrie – 15 decembrie în Japonia se va desfășura Campionatul Mondial de handbal feminin.
La competiție va participa și reprezentativa României, care s-a calificat drect la turneul final, ca urmare a prezenței în semifinalele ultimului Campionat European.
Trei titluri la activ
Ca și România au mai obținut calificarea Rusia și Olanda, la fel ca și Franța, deținătoarea titlului, și Japonia, ca țară gazdă. România face parte din grupa C, alături de Ungaria, Spania, Muntenegru, Sengal şi Kazahstan, primele trei clasate urmând a accede în faza următoare a competiției de la Kumamoto. La ediția din 2017, echipa națională a României a ajuns până în faza optimilor de finală, unde a fost învinsă de Cehia, terminând pe locul al zecelea. România are trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), două medalii de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015).
Scandalul de dopaj de la Corona Brașov
Selecționerul României, Tomas Ryde a convocat, inițial, 28 de jucătoare, iar în lotul final au rămas 18, printre cele la care s-a renunțat fiind fostele jucătoare de la CSM Cetate Devatrans Deva Dana Abed Kader, acum la HC Zalău, și Anca Polcoșer, legitimată la Minaur Baia Mare, dar și la petroșăneanca Patricia Vizitiu, de la SCM Craiova. Totodată, s-a mai renunțat la Laura Moisă (CSM Bucureşti), Sorina Tîrcă, Daciana Hosu (ambele de la Corona Braşov), Elena Dache, Alina Vătu (ambele de la HC Dunărea Brăila), Nicoleta Dincă și Andra Moroianu (ambele de la CS Gloria Bistriţa). De asemenea, cu puțin timp înainte de anuțarea lotului lărgit, o altă deveancă, Valentina Ardean Elisei, de la Gloria Bistrița, a anunțat că se retrage din echipa națională. În lotul pentru Japonia a rămas doar o deveancă, Sonia Seraficeanu, de la Minaur Baia Mare, celelalte componente ale echipei fiind portarii Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska și Diana Ciucă (ambele de la SCM Râmnicu Vâlcea) și jucătoarele de câmp Cristina Florică, Raluca Băcăoanu, Mădălina Zamfirescu (toate de la SCM Râmnicu Vâlcea), Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Daria Bucur (toate de la CSM Corona Braşov), Aneta Udriştioiu (HC Dunărea Brăila), Laura Oltean (CS Gloria Bistriţa), Ana Maria Popa (SCM Gloria Buzău), Gabriela Perianu, Crina Pintea, Cristina Neagu (toate de la CSM Bucureşti) și Lorena Ostase (CSM Slatina). Dar a venit și vestea – trăznet cu scandalul de dopaj de la Corona Brașov, Agenția Națională Antidopiung notând trei jucătoare de la clubul de sub Tâmpa, respectiv Cristina Laslo și Bianca Bazaliu, reținute inițial pentru a face deplasarea în Japonia, și Daciana Hosu, din lotul lărgit, că au apelat la terapia cu laser intravenos, procedeu interzis de forul mondial din domeniu. În atare condiții, s-a renunțat la Laslo și Bazaliu, în locul lor fiind convocate ex-deveanca Polocoșer și petroșeneanca Vizitiu. De altfel, întreg lotul de la Corona este suspectat că ar fi apelat la metoda interzisă, iar în locul brașovencelor Buceschi și Bucur, dacă se va renunța la acestea, decizia finală fiind luată aseară, după închiderea ediției, putând fi chemate Dache și Moisă.
Cum ar putea arăta traseul „tricolorelor”
România va juca, în ordine, cu Spania, pe 30 noiembrie, cu Senegal (1 decembrie), Kazahstan (3 decembrie), Muntenegru (4 decembrie) și Ungaria (6 decembrie). În cazul unei dorite și așteptate clasări în primele trei, în grupele principale, ale căror meciuri vor avea loc pe 8,9 și 11 decembrie, „tricolorele” vor întâlni calificatele din grupa D, care are în componență pe Rusia, Suedia, Japonia, China, Argentina și RD Congo. Primele două clasate vor accede în semifinale, care se vor disputa pe 13 decembrie, ca și meciurile pentru locurile V și, respectiv VII, iar partidele pentru medalii vor avea loc în 15 decembrie. Campioana mondială va ajunge, direct, la Jocurile Olimpice de anul viitor, care se vor desfășura tot în Japonia, iar următoarele șase formații vor evolua în turneele de calificare. Pe partea cealaltă a tabloului „mondialelor” de la Kumamoto sunt, în grupa A, Olanda, Norvegia, Serbia, Slovenia, Angola și Cuba, iar în grupa B Franţa, Danemarca, Germania, Coreea de Sud, Brazilia și Australia.