Când îţi baţi joc de ocazii, ratările te costă trei puncte 1
Fotbal

Când îţi baţi joc de ocazii, ratările te costă trei puncte

Aşa s-a întâmplat sâmbătă pe „Michael Klein”, în partida dintre CS Hunedoara şi Progresul Pecica. Gazdele au ratat inclusiv un penalty plus alte cel puţin şapte – opt şanse mari de gol, oaspeţii au punctat cam la jumătate din acţiunile lor ofensive şi scorul final a fost 1 – 2.

 

Chiar în min. 2 Burlacu a trimis direct pe poartă din lovitură liberă de la 30 de metri, dar şutul a fost pe mijloc şi Gârlea a reţinut. La fel a făcut portarul Pecicăi şi la lovitura de cap a lui Kovacs, tot după o lovitură liberă în min. 5. Deschiderea scorului a venit în min. 9: Robert Cristian pasează pe dreapta pentru Iacob, acesta trece de doi adversari şi centrează de pe linia de fund pentru Bloj, venit singur în şase metri, care şutează imparabil la colţul lung. Vasinc putea face 2 – 0 în min. 16, când nu a ajuns la o minge trimisă în adâncime, iar Gârlea a respins în faţă fără ca vreun jucător al gazdelor să urmărească faza. Egalarea a venit în min. 17, la o fază care nu anunţa iniţial nimic, la un balon ajuns aproape întâmplător la Puie şutul acestuia din 12 metri învingându-l pe Dumitrescu.

S-a jucat în ritm alert în restul reprizei, cu gazdele părând în controlul partidei. Cristi Creciunesc a respins centrarea periculoasă a lui Moraru, Gârlea a ieşit bine la 20 de metri în faţa lui Vasinc, Puia a trimis cu capul de la 12 metri mult peste poartă, iar Vasinc a combinat cu Iacob, însă a căzut prea uşor în careu pentru a obţine penalty. Ratările au continuat: Robert Cristian a trimis peste poartă din doi metri centrarea lui Iacob, Bloj a şutat bine de la 16 metri după o acţiune individuală pe stânga şi Gârlea a reţinut, Dumitrescu a avut un reflex de senzaţie scoţând cu piciorul de pe linia porţii şutul lui Puie din şase metri la centrarea lui Moraru, Robert Cristian a alunecat în 16 metri central la pasa lui Iacob, Vasinc a fost oprit eronat pentru un ofsaid inexistent, iar Bloj, singur în opt metri, a trimis cu capul pe lângă poartă. Cu un minut înainte de pauză, Puie şi Tiric au plecat din poziţii extrem de suspecte de ofsaid, au combinat în careu şi vârful Progresului a înscris golul de 1 – 2 cu un şut de la 15 metri pe colţul lung.

 

Imediat după reluare Kovacs a trimis cu capul peste poartă din 14 metri la un corner executat de Iacob. În min. 56 acelaşi Iacob a trecut uşor de doi adversari şi a fost faultat din spate de Aldan în careu, dar Gârlea a ghicit colţul la penaltyul executat de Robert Cristian şi a respins balonul trimis în stânga sa. De aici încolo Hunedoara s-a precipitat în ofensivă, dar a lipsit inspiraţia atât la construcţia atacurilor cât mai ales la finalizare. Scarlat a trimis cu capul şi portarul a prins uşor, Bloj a scăpat singur după o pasă excelentă a lui Licu, însă a întârziat prea mult şi şutul său a fost blocat de Gârlea la 15 metri de poartă, trei oameni au trecut pe lângă minge la centrarea lui Iacob în careu, Ţugulescu a respins cu capul din faţa lui Dani Creciunesc la o fază promiţătoare a gazdelor. Tot Ţugulescu a comis un henţ evident în careu la acţiunea lui Iacob din min. 81, însă arbitrul nu a mai acordat şi al doilea penalty pentru gazde. Ambele echipa mai puteau marca pe final de meci, mai întâi prin Mager, care a şutat din şase metri pe lângă bară, apoi prin Licu, în penultimul minut de joc, care a trimis incredibil prin faţa buturilor de la nici un metru de poartă.

 

Declaraţii după meci

Raul Spătaru: „Ce să vă mai spun, sunt fără cuvinte, nu mai am cuvinte. Când ratezi din jumătate de metru, cu poarta goală, ratezi din 11 metri, ce poţi să mai spui!? Aici intervine şi inspiraţia, şi valoarea individuală a jucătorilor. Toate lumea ne laudă ce fotbal frumos jucăm, dar punctele obţinute sunt puţine. Pierdem puncte etapă de etapă şi suntem la retrogradare. Şi la meciul trecut cu Becicherecu, şi la acesta cu Pecica, ei au trei ocazii şi dau două goluri, noi din 15 ocazii dăm un gol.”

Dan Stupar: „Rezultat surpriză pentru multă lume, la fel ca şi întreg parcursul nostru din actualul campionat. Mă bucur pentru aceşti băieţi minunaţi pentru că iată, continuăm să facem o figură frumoasă pe stadioane emblematice din fotbalul românesc. Totuşi, jocul nostru are şi sincope, mai sunt lucruri de pus la punct, deoarece nu putem conta că ocaziile pe care şi le crează adversarii le şi ratează. Am avut momente bune în prima repriză pe construcţia jocului, iar în cea de-a doua pe faza defensivă, fără ca eu să le cer să se retragă în apărare. Am câştigat şi cu puţină şansă, noi am avut două – trei ocazii, au avut şi ei câteva. Consider că a fost o victorie muncită şi meritată. Noi abordăm fiecare partidă încercând să obţinem maximum, la fel vom face şi în ultimele două etape. Cel mai important meci este întotdeauna cel care urmează, adică cel cu Cermeiul.”

 

CS Hunedoara – Progresul Pecica 1 – 2 (1 – 2)

 

Hunedoara: Dumitrescu – Cr. Creciunesc, Ionică, Kovacs, Scarlat – Iacob, D. Creciunesc, R. Cristian (82 Radicof), Bloj – Burlacu (79 Petrescu), Vasinc (67 Licu). Antrenor Raul Spătaru

Progresul: Gârlea – Ilan, Ţugulescu, Wild, Aldan – Moraru (62 Szekely), Tamaş, S. Popa, Tiric (55 Copil) – Bozian (83 Mager), Puie (75 Iuga). Antrenor Dan Stupar

Au marcat: Bloj (9), Puie (17), Tiric (44)

Arbitri: Marius Naidin (Piteşti) – Mădălin Prioteasa (Piteşti), Alexandru Gherman (Timişoara)

Observatori: Constantin Semen (Târgu Jiu), Lucian Glogovoceanu (Reşiţa)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *